Anterior, sindicatul UFO, care reprezintă aproximativ 19.000 de salariaţi de la Lufthansa, a dat managementului companiei termen limită până la data de 1 noiembrie pentru a-şi îmbunătăţi oferta cu privire la salarii, pensii şi condiţii de muncă.

Într-o scrisoare către membrii săi, publicată luni pe pagina de Internet, UFO a cerut personalului navigant de la Lufthansa să se pregătească de grevă pentru perioada 6-13 noiembrie, adăugând însă că a dat o ultimă ocazie angajatorului pentru a răspunde cererilor sale, caz în care greva va fi anulată.

'Cerem conducerii Lufthansa să ne prezinte o ofertă îmbunătăţită până joi la ora 17,00 (16,00 GMT)', a declarat preşedintele UFO, Nicoley Baublies. În caz contrar, greva personalului navigant va începe vineri, 6 noiembrie.

Lufthansa a oferit personalului navigant posibilitatea de a continua să se pensioneze la vârsta de 55 de ani, însă cu condiţia modificării sistemului de pensii astfel încât majorările anuale să nu fie garantate ci în funcţie de evoluţiile pieţei. Aceasta înseamnă că în situaţia scăderii pieţelor, contribuţiile la fondurile de pensii ale personalului navigant se reduc.

În încercarea de a-şi reduce costurile, Lufthansa a demarat negocieri cu reprezentanţi diferitelor categorii de personal. Conflictul cu sindicatul piloţilor de la Lufthansa s-a tradus prin 13 greve în ultimele 18 luni. Ultima grevă a piloţilor Vereinigung Cockpit a fost oprită în luna septembrie numai după ce un tribunal a decis că acţiunea este ilegală.

Conducerea Lufthansa vrea să înfiinţeze o nouă divizie low-cost numită Eurowings, cu sediul în Austria, care va plăti salarii mai mici decât în Germania şi, de asemenea, va prelua o parte din rute în cadrul reorganizării operaţiunilor grupului. AGERPRES/