Percheziţii DNA la Judecătoria Sfântu Gheorghe

Percheziţii DNA la Judecătoria Sfântu Gheorghe
Publicat de Bogdan Biszok la 16 februarie 2016, 09:35

Procurorii DNA efectuează marţi percheziţii la Judecătoria Sfântu Gheorghe, iar ancheta l-ar viza pe un magistrat cu funcţie de conducere.

Sursele citate susţin că ar fi vorba de o mită de aproximativ 10.000 lei, în legătură cu soluţionarea unui dosar de către magistratul respectiv.

Potrivit surselor, ar avea loc percheziţii la biroul judecătoarei Elena Poiană, preşedintele instanţei.

DNA a anunţat marţi că sunt efectuate patru percheziţii în judeţele Covasna, Braşov şi Iaşi, dintre care una la o instituţie publică, într-o cauză ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, comise în anul 2015.

''În cursul zilei de 16 februarie 2016, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 4 locaţii situate în judeţele Covasna, Braşov şi Iaşi, dintre care una reprezintă sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice'', precizează DNA într-un comunicat.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii, Direcţiei de Operaţiuni Speciale şi Inspectoratelor de Jandarmi Judeţene Alba şi Iaşi. AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.