Pensiile speciale, povară pe sistemul de pensii! Când vor fi acestea eliminate

Pensiile speciale, povară pe sistemul de pensii! Când vor fi acestea eliminate
Publicat de Iulian Luca la 6 iulie 2019, 18:50

Primarul Clujului, Emil Boc, a vorbit sâmbătă despre pensiile speciale dar și despre cumulul pensiei cu salariul. Boc a fost cel care în trecut a eliminat aceste pensii speciale mergând pe principiul contributivităţii.

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a afirmat sâmbătă, la sediul PNL, că „mai devreme sau mai târziu” se va renunţa la pensiile speciale, întrucât sistemul de pensii nu îşi va putea permite să le plătească.

„În privinţa pensiilor speciale, am fost acela care le-a eliminat şi am mers pe principiul contributivităţii. Sunt convins că mai devreme sau mai târziu tot acolo se va ajunge, pentru că sistemul de pensii viitor nu îşi va putea permite să plătească pensiile speciale la nivelele la care sunt şi care se preconizează a creşte în continuare”, a spus Boc.

El a declarat că va susţine în continuare interzicerea cumulului pensiei cu salariul peste un anumit plafon.

„Poate acum se înţeleg mai bine greutăţile pe care le-am avut în acele momente de criză. (…) Eu voi susţine în continuare acest punct de vedere, consider că peste un anumit plafon ar trebui să fie interzis cumulul pensiei cu salariul. Nu ştiu cum va reglementa actualul Guvern, dar consider că este o măsură de bun simţ”, a mai arătat Boc

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.