Pensiile, în aer! Milioane de români ar putea fi afectați
Veşti importante pentru milioane de români, după ce noua Lege a pensiilor a ajuns pe masa Consiliului Naţional Tripartit, prezidat de Viorica Dăncilă.
Premierul Viorica Dăncilă a prezidat reuniunea Consiliului Naţional Tripartit, convocată miercuri, la Palatul Victoria, de ministrul Muncii Marius Budăi. Pe masa dezbaterilor s-au aflat Legea Dialogului Social şi noua Lege a Pensiilor.
Discuţiile s-au axat pe stadiul iniţiativei legislative de modificare a Legii Dialogului Social 62/2011, dar şi pe soluţiile pentru modificarea noii Legi a Pensiilor, în acord cu decizia Curţii Constituţionale a României, se arată într-un comuncat emis de Guvern.
„Prim-ministrul Viorica Dăncilă a solicitat partenerilor sociali să transmită în scris Guvernului propunerile concrete pe care le au cu privire la modificarea Legii dialogului social, având în vedere opiniile divergente exprimate astăzi de reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor pe marginea acestui subiect. În ceea ce priveşte modificarea noii Legi a pensiilor, în cadrul reuniunii CNT au fost prezentate propuneri de amendare a legii, în concordanţă cu decizia Curţii Constituţionale a României”, se mai arată în comunicat.
Potrivit aceleiaşi surse, în reuniunea Consiliului Naţional Tripartit reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor au abordat şi alte teme privind criza forţei de muncă în anumite sectoare de activitate, creşterea salariului minim brut pe ţară garantat în plată, armonizarea legislaţiei insolvenţei, aplicarea legislaţiei privind protecţia drepturilor salariaţilor în cazul transferului întreprinderii.
Comisia Europeană a trimis un document în care susține că noua lege a pensiilor reprezintă un risc la adresa sustenabilității finanțelor publice și critică slaba colectare bugetară.
Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.