Ministrul Finanţelor explică situația fondurilor de pensii din România

Ministrul Finanţelor a explicat recent că fondurile de pensii din România au o expunere de 90 milioane euro faţă de Banca Internaţională de Investiţii.

Acest lucru este o problemă, deoarece banca se află sub sancţiuni ale SUA. În plus, alte 40 de milioane de euro ar fi de recuperat din fonduri mutuale şi de la companii de asigurări.

Fondurile de pensii din România depind de obligațiuni emise de Banca Internațională de Investiții (BII). Ele sunt în valoare de 90 de milioane de euro. BII este una dintre cele două bănci cu legături rusești la care România a fost acționar până recent.

În plus, fondurile mutuale și companiile de asigurări din țară dețin titluri în valoare de 40 de milioane de euro emise de BII, conform declarației ministrului Finanțelor, Marcel Boloș, pentru Profit.ro.

El susține și că Ministerul Finanţelor încearcă să obțină o derogare temporară. Ea trebuie obținută din partea Trezoreriei SUA în legătură cu sancţiunile impuse în aprilie. O astfel de derogare ar permite statului român să își recupereze banii de la BII.

„Este o problemă pe care am discutat-o şi cu omologul meu belgian, Vincent van Peteghem, în contextul participării la Ecofin, care ne-a transmis că o va da mai departe către Trezorerie.

Atât Ministerul Finanţelor, cât şi entităţile private din România au abordat OFAC (parte a Trezoreriei SUA, n.r.) cu privire la emiterea unei derogări care ar permite BII să îşi îndeplinească obligaţiile.

Vorbim despre o expunere a investitorilor privaţi din România faţă de BII de aprox. 130 milioane euro, din care fondurile de pensii deţin 90 milioane euro, iar fondurile mutuale şi companiile de asigurări deţin 40 milioane euro”, explică el.

Sancţiunile aplicate BII afectează investitorii instituţionali din România

Marcel Boloş explică demersurile pe care le face Ministerul pentru deblocarea conturilor de numerar ale BII. Acestea ar permite recuperarea banilor.

„Noi sprijinim necondiţionat sancţiunile impuse de Uniunea Europeană Federaţiei Ruse şi a acesteia entităţi financiare. Cu toate acestea, sancţiunile aplicate BII afectează negativ investitorii instituţionali din România şi implicit, pe românii care au economisit.

În aşteptarea derogării, am solicitat sprijinul FPS (Federal Public Service Belgia, n.r.) să întreprindă toate diligenţele pentru a acorda Euroclear autorizaţiile pentru deblocare conturilor de numerar ale BII. Astfel, Banca va putea să îşi onoreze obligaţiile faţă de deţinătorii de obligaţiuni BII din România”, a declarat ministrul Marcel Boloş.