Siegfried Mureșan: Parlamentul European respinge tăierile propuse pentru agricultură și coeziune

Eurodeputatul Siegfried Mureșan, negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul multianual 2028–2034, a transmis că noile priorități ale Uniunii, precum apărarea și competitivitatea, trebuie susținute din fonduri suplimentare, nu din diminuarea celor existente pentru agricultură și coeziune.

„Parlamentul European susţine că apărarea şi competitivitatea trebuie să fie noi priorităţi în viitorul Buget multianual al Uniunii Europene. Cu toate acestea, nu vom accepta ca agricultura şi coeziunea să-şi piardă din importanţă. Noile priorităţi trebuie susţinute cu noi resurse, nu în detrimentul priorităţilor tradiţionale”, a declarat eurodeputatul.

Acesta a afirmat că Parlamentul European va respinge orice propunere de buget în care fermierii și regiunile ar trebui să concureze pentru aceleași fonduri. În opinia sa, politicile tradiționale trebuie finanțate adecvat, cel puțin la nivelul actual, ajustat cu rata inflației.

„Vom respinge orice buget care nu garantează protejarea alocărilor dedicate atât Politicii Agricole Comune, cât şi Politicii de Coeziune sau în care fermierii noştri trebuie să concureze cu regiunile pentru aceleaşi fonduri europene”, a spus Siegfried Mureşan.

euro bani fonduri europene
SURSA FOTO: Dreamstime

Fondurile pentru agricultură și coeziune, comasate într-un singur plan național

Potrivit lui Mureșan, Comisia Europeană a propus ca fondurile pentru coeziune și agricultură să fie gestionate la nivel național, printr-un plan unic pentru fiecare stat membru. El a avertizat că această centralizare ar pune în pericol abordarea europeană comună și ar crea o competiție internă între domenii esențiale.

„Comisia propune centralizare. Noi cerem claritate, vizibilitate şi rezultate concrete în fiecare regiune europeană. Vom evalua în amănunt baza legală propusă astăzi de Comisie, dar un lucru este clar: agricultura şi coeziunea nu se negociază. Ele trebuie să rămână priorităţi în viitorul Buget multianual al Uniunii Europene”, a subliniat negociatorul-şef.

Acesta consideră că România și fermierii români nu trebuie să suporte consecințele unor întârzieri din alte sectoare administrative. Din perspectiva sa, bugetul european ar trebui să continue să asigure stabilitate, predictibilitate și sprijin acolo unde contează cel mai mult pentru cetățeni.

„România şi fermierii români nu trebuie să plătească pentru reforme întârziate de autorităţi în alte domenii. Bugetul european trebuie să continue să ofere sprijin stabil şi predictibil acolo unde contează cel mai mult pentru cetăţeni”, a mai spus Mureşan.

Mureșan cere rezultate clare și vizibilitate regională

Negociatorul-șef al Parlamentului a subliniat că instituția pe care o reprezintă cere claritate, transparență și rezultate concrete în fiecare regiune europeană. Acesta a insistat că propunerea Comisiei privind comasarea fondurilor nu este acceptabilă în forma actuală.

Siegfried Mureșan a declarat că Parlamentul va analiza în detaliu baza legală propusă, însă principiul este clar: agricultura și coeziunea trebuie să rămână priorități esențiale în viitorul buget multianual al Uniunii Europene.

Odată cu publicarea oficială a propunerii, a fost lansată procedura de negociere între Comisia Europeană, Consiliul UE și Parlamentul European. Mureșan a reamintit că Parlamentul are dreptul legal de a respinge proiectul de buget, dacă acesta nu reflectă prioritățile și nevoile reale ale Uniunii.