Circulaţia rutieră pe DN7 este blocată în ambele sensuri începând cu ora 14.30 a zilei de 1 decembrie în judeţul Vâlcea, între Călimăneşti şi Brezoi (kilometrul 200), din cauza unor bolovani căzuţi pe suprafaţa carosabilă, informează Centrul INFOTRAFIC din cadrul IGPR.  Tronsonul menționat se află între Rm. Vâlcea și Sibiu, pe Valea Oltului. Până la deblocarea traficului se va circula deviat din punctul de control Veştem pe DN1 Veştem – Făgăraş – Braşov, mai informează sursa citată. Cei 314 km ai noului traseu recomandat de IGPR (Sibiu – București) necesită, în acest moment, mai bine de cinci ore.

Conform Companiei Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, astăzi, 1 decembrie 2015, pe drumul naţional DN 7 (pe Valea Oltului, între Căciulata şi Brezoi), între km 199 şi km 200, s-a produs un accident, fără a se înregistra victime, fapt care a dus la blocarea traficului în zonă, pe ambele sensuri. Accidentul a avut loc din cauza unor căderi de bolovani, care s-au desprins de pe versant, cu un volum total de 2.200 mc.

Conducătorii auto sunt rugaţi să respecte restricţiile instituite de IGPR – Serviciul Rutier şi să folosească următoarele variante ocolitoare: drumul naţional DN 1 (Veştem – Făgăraş – Braşov sau drumul naţional DN 1, drumul naţional DN 7, drumul naţional DN 66 (Simeria – Haţeg – Petroşani – Tg. Jiu).

În zonă se află reprezentanţi ai Secţiei de Drumuri Naţionale Râmnicu Vâlcea şi se acţionează pe două fronturi, lucrându-se din ambele sensuri ale drumului naţional cu 2 încărcătoare şi 5 camioane. CNADNR estimează reluarea normală a traficului în zona afectată, până la sfârşitul aceleiaşi zile.

De asemenea, circulația pe Valea Prahovei, de la Brașov spre București, se desfășoară cu dificultate din cauza numărului mare de mașini aflate în trafic. Sunt raportate tronsoane cu trafic intens în Predeal, Azuga, Bușteni, Posada și Comarnic. Distanța Brașov – București, via A3, putea fi parcursă, la ora 17.00 în  circa 3 ore și 30 de minute.


Te-ar putea interesa și: