UPDATE: În urma atacului malware care a atins sistemele IT ale Grupului Edenred în 21 noiembrie 2019, Grupul a lucrat în ultimele zile la remedierea situației și a repornit gradual sistemele afectate, reluându-și operațiunile și serviciile în regim normal.

Atacul malware avansat a fost identificat rapid și nu a avut nicio capacitate de propagare.

Reluarea rapidă a operațiunilor Edenred a fost posibilă datorită măsurilor de precauție declanșate imediat după atac, inclusiv deconectarea sistemelor, pentru a proteja operațiunile și clienții.

Pe baza unei analize amănunțite, susținute de experți tehnici și investigatori externi, în prezent nu există nicio dovadă care să sugereze că date personale de orice fel ar fi fost furate sau accesate, sau că ar fi avut loc vreo contaminare sau propagare către clienții Edenred.

Edenred a acționat și va continua să acționeze în deplină transparență cu clienții și partenerii și confirmă angajamentul de a furniza clienților săi cea mai bună calitate și continuitate a serviciilor.

„În acest moment, toate serviciile, sistemele si aplicațiile Edenred România sunt operaționale. Toate echipele noastre au fost mobilizate și au rămas în contact permanent cu clienții, beneficiarii și partenerii comercianți. Le-am propus partenerilor noștri soluții alternative pentru asigurarea continuității serviciilor și am fost impresionată de solidaritatea și înțelegerea lor. Aceasta confirmă puterea relațiilor pe care le-am construit în timp și încrederea pe care am câștigat-o în cei 20 de ani de prezență în România” spune Dana Sîntejudean, General Manager of Edenred România.

Gigantul a explicat că a implementat imediat contramăsuri pentru a limita afectarea sistemelor însă acestea au creat alte dificultăți pentru clienții acestora.

Acum depunem eforturi pentru a remedia situația cât mai rapid. Te rugăm să consulți website-ul www.edenred.ro/ro pentru informații în timp real.

Dacă ești beneficiar și ai întrebări legate de aplicația mobilă, activare/sold/PIN card Ticket Restaurant, te rugăm să trimiți solicitările tale la adresa scard@edenred.com”, au declarat oficialii Edenred Romania.