Pagube agricole din cauza gerului
Cele peste 9.000 de hectare cultivate cu rapiţă în judeţul Buzău au fost afectate în proporţie de circa 10-20% de gerul de săptămâna trecută. Aproape 300 de hectare au fost compromise în totalitate.
"Din cauza gerului care a ajuns în Câmpia Bărăganului la minus 15 grade, pierderile la culturile de rapiţă sunt semnificative, 250-300 de hectare au fost deja compromise şi au fost întoarse, dar pierderile ar putea fi mai mari", a declarat pentru AGERPRES directorul Direcţiei Agricole Judeţene Buzău, Cosmin Florea.
Potrivit acestuia, din cauza secetei din perioada de semănat din toamna trecută culturile de rapiţă au intrat în iarnă slab dezvoltate.
"Culturile de rapiţă sunt neuniforme, iar gerurile siberiene le-au prins fără o dezvoltare satisfăcătoare", a spus Cosmin Florea.
El susţine că "chiar şi culturile de grâu şi orz au suferit din cauza gerului, dar pierderile sunt ceva mai mici".
Sursa: Agerpres
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





