225-55850-oskar3.jpgEnergiz Renewable, companie americană, pentru că are în plan să investească în România până la 64 de milioane de dolari pentru construirea a două fabrici de panouri solare. Potrivit preşedintelui companiei, Edward T. Whelan, construcţia primei fabrici este în faza de planificare, iar unele lucrări preliminare au fost făcute pe baza unor granturi şi subvenţii disponibile din partea Guvernului român, relatează Mediafax. Cele două fabrici vor putea produce anual panouri solare cu o putere cumulată de 80 MW. Pe lângă cele două unităţi din România, compania americană intenţionează să deţină fabrici similare în Franţa, Italia, Tunisia, Israel şi Canada.

225-55851-oskar2.jpgObi, retailer de bricolaj, parte a grupului german Tegelmann, pentru deschiderea, la Sibiu, a celei de-a şasea unităţi a reţelei în România, investiţia fiind de aproximativ cinci milioane de euro. Obi va mai deschide, la sfârşitul lunii septembrie, un magazin în Bucureşti, în zona Policolor, acesta fiind al doilea din Capitală. Investiţia medie într-un magazin Obi este de aproximativ cinci milioane de euro. În România, compania deţine cinci magazine, în Bucureşti, Oradea, Piteşti, Arad şi Ploieşti, şi are aproximativ 600 de angajaţi.

225-55852-oskar1.jpgGrupul Rădăcini, pentru că brandul Domino‘s Pizza, pe care îl deţine în România în franciză, a deschis primul său centru de profil în Bucureşti şi intenţionează ca în anii următori să îşi dezvolte rapid activitatea în Capitală şi restul României. Lider mondial în domeniul livrărilor de pizza, Domino‘s Pizza operează în 60 de ţări şi aproape jumătate din vânzările totale provin din pizzeriile din afara Statelor Unite. Grupul Domino‘s Pizza a fost înfiinţat în 1960, este listat la bursa din New York, iar în 2009 a avut vânzări de 5,6 miliarde de dolari, din care 3,1 miliarde de dolari în SUA. În trimestrul al doilea, vânzările au atins aproape 1,4 miliarde de dolari. Grupul operează sub nume propriu sau sub franciză o reţea de 9.097 de pizzerii în Statele Unite şi în străinătate.