Orientul Mijlociu rămâne o zonă de maxim interes geopolitic, marcată de tensiuni constante între puterile regionale și internaționale. Relațiile dintre Iran, Israel și Statele Unite au cunoscut transformări majore în ultimele decenii, iar situația actuală ridică noi semne de întrebare cu privire la stabilitatea regiunii. În acest context, expertul Hari Bucur Marcu a analizat în profunzime dinamica acestor relații și posibilele consecințe ale escaladării conflictului.
Hari Bucur Marcu, adespre rădăcinile conflictului și poziția regimului iranian
În analiza sa, Hari Bucur Marcu subliniază că nu poporul iranian este principalul promotor al discursului antiamerican și antiisraelian.
Regimul teocratic de la Teheran, condus de liderul suprem religios, este cel care promovează deschis obiective ostile. Declarațiile oficiale ale regimului includ intenția fermă de a distruge Israelul și America, transformând acest scop într-o prioritate strategică.
Istoric, relațiile dintre Iran, Statele Unite și Israel au fost cândva foarte bune, înainte de instaurarea actualului regim religios. Pe fondul acestei realități, fostul președinte american Donald Trump a argumentat că este legitim să împiedici Iranul să dobândească arme nucleare.
„Fac aici o tentativă de explicare a unui aspect al relațiilor americano-iraniano-israeliene (în ordine alfabetică) pe care îl văd ignorat sau chiar înțeles aiurea de persoane altfel dovedite inteligente.
Deci, dacă nu aveți nevoie de această explicație a mea, nu are rost să citiți mai departe.
Nu iranienii ca atare sunt anti-americani și anti-israelieni, ci regimul teocratic, cu leaderul suprem în frunte este declarat anti-american și anti-israelian, până la afirmarea cu tărie a obiectivului său strategic, de ștergere de pe hartă a Israelului și Americii.
Dovada este că, până la instaurarea acestui regim teocratic în Iran, relațiile dintre națiunile acestea trei erau dintre cele mai bune cu putință.
De aceea, cu deplină legimitate, președintele american Donald Trump a declarat insistent că înarmarea nucleară a Iranului este inacceptabilă.
Cu alte cuvinte, când cineva spune sus și tare că îți vrea răul existențial, ești în deplină legitimitate ca să previi prin toate mijloacele ca acela să dobândească vreo armă de distrugere în masă, mai ales arma nucleară”, a spus expertul în politici de apărare națională.
Strategiile folosite pentru stoparea programului nuclear
De-a lungul timpului, comunitatea internațională a intervenit de fiecare dată când Iranul s-a apropiat periculos de dezvoltarea armamentului nuclear.
Aceste intervenții au inclus sancțiuni economice dure, presiuni diplomatice, acorduri internaționale și chiar lovituri militare asupra instalațiilor nucleare.
Măsurile au avut scopul de a bloca accesul Iranului la uraniu îmbogățit, tehnologie de miniaturizare a focoaselor și mijloace eficiente de transport al armelor nucleare.
„În trecut, de fiecare dată când Iran se apropia de momentul în care ar fi atins cele trei obiective esențiale ale înarmării nucleare (uraniu îmbunătățit la nivel de explozibil, miniaturizarea loviturii pentru a încăpea într-o ogivă nucleară și mijloacele de purtare a loviturii nucleare la țină), măsurile de împiedicare a regimului de la Teheran de a atinge măcar unul dintre aceste trei obiective au fost aplicate accelerat, prin sancțiuni, prin presiuni economice, prin acorduri și chiar prin lovituri preventive, asupra instalațiilor care ar fi permis îmbogățirea uraniului, miniaturizarea loviturii și dezvoltarea vectorilor de purtare la țintă a loviturii nucleare”, mai spune Hari Bucur Marcu.
Spre deosebire de aceste episoade, în ultimii patru ani Iranul a beneficiat de un context favorabil pentru dezvoltarea programului său nuclear.
„De data asta, Iran a beneficiat de patru ani în care a putut să se apropie nestingherit de atingerea obiectivelor de înarmare nucleară, pe timpul Administrației americane Biden, care nici nu a permis Israelului să ia măsuri unilaterale de încetinire sau de dare înapoi a programului iranian”, completează el.
Expertul remarcă faptul că Administrația Biden nu a permis Israelului să acționeze preventiv împotriva amenințării iraniene.
„Așa că, încă din prima zi a mandatului său prezidențial, Trump a inclus pe lista sa de priorități strategice împiedicarea Iranului de a se înarma nuclear, cunoscând că acel moment al atingerii nivelului de îmbogățire a uraniului pentru folosirea ca muniție nucleară este la o depărtare de săptămâni și nu mai mult decât atât, iar momenul de realizare a unor lovituri nucleare efective, capabile să fie purtate la țintă de rachetele deja dezvoltate de Iran, în ultimii ani, este la o depărtare de câteva luni, maxim un an”, explică specialistul în politici de apărare.
Politica administrației Trump în raport cu Iranul
Încă de la începutul mandatului său, Donald Trump a identificat programul nuclear iranian ca fiind una dintre principalele amenințări strategice.
Potrivit lui Hari Bucur Marcu, Iranul se află la doar câteva săptămâni distanță de obținerea unui nivel periculos de îmbogățire a uraniului.
Dezvoltarea armelor nucleare capabile de a fi lansate cu rachete s-ar putea finaliza în maximum un an. În fața acestei realități, Trump a preferat soluția negocierilor în locul intervenției militare directe. Motivele nu țin de idealuri pacifiste, ci de eficiența practică a unei dezarmări voluntare.
Un acord negociat presupune distrugerea tuturor facilităților nucleare și acceptarea controalelor internaționale. În schimb, o lovitură militară nu ar face decât să amâne temporar programul.
„În mod corect, din punct de vedere al managementului unei crize nucleare de proporțiile astea (Iran fiind singura națiune de pe glob care s-a declarat dispusă să apeleze la armamentul nuclear, dacă îl va dobândi, în chip voluntar, fără să fie amenințată în vreun fel și asta pe lângă faptul că Iran se arată dispus să îi înarmeze nuclear și pe sateliții săi, consituiți în organizații teroriste), președintele Trump a insistat pe soluționarea problemei prin negocieri și dialog cu Teheranul. (…)
Este evident că leaderul suprem religios iranian preferă să fie lovită națiunea iraniană, așa cum am și văzut că a pățit-o vineri și cum probabil că o va păți și mai tare în perioada următoare, decât să renunțe definitiv la înarmarea sa nucleară”, mai spune Hari Bucur Marcu.
Trei scenarii de intervenție militară
În analiza expertului, Hari Bucur Marcu a explicat că de la începutul actualei crize existau trei variante de intervenție împotriva Iranului. Prima variantă prevedea o lovitură directă a SUA, fără implicarea Israelului.
A doua variantă, pusă deja în aplicare, a constat în atacul unilateral al Israelului asupra Iranului, cu informarea prealabilă a Statelor Unite și a aliaților occidentali. A treia variantă presupune o colaborare între Israel, SUA și alte state occidentale în respingerea represaliilor iraniene.
După atacul israelian, Statele Unite au oferit sprijin defensiv Israelului, intervenind în respingerea atacurilor iraniene cu drone și rachete.
„De la început se știa că sunt trei alternative de lovire: fie de către americani direct și singuri (SUA nu are nevoie de Israel pentru așa ceva), fie de către Israel fără americani (dar evident că cu prevenirea acestora, precum și a celorlalți parteneri și aliați occidentali), fie de către Israel cu americanii și ceilalți occidentali în rol de susținere și de asiguare operativă, mai ales în faza de respingere a retalierii iraniene.
Vineri s-a preferat varianta a doua de lovire a Iranului de către Israel, care a prevenit în prealabil Statele Unite și nu numai, pentru ca fiecare să își poată lua măsurile de prevedere pe care le consideră necesare și utile”, mai spune el.
Schimbarea regimului iranian și diferențele de abordare
În ceea ce privește schimbarea regimului de la Teheran, politica americană diferă de cea israeliană. Donald Trump a subliniat constant că Statele Unite nu urmăresc înlăturarea regimului iranian, tocmai pentru ca eventualul acord nuclear să poată fi implementat de actuala conducere.
În contrast, premierul israelian Benjamin Netanyahu a sugerat că poporul iranian ar putea profita de slăbiciunea regimului actual pentru a-l schimba.
Cu toate acestea, obiectivul declarat al Israelului rămâne strict oprirea programului nuclear. În prezent, Israel evită să lovească infrastructura strategică non-nucleară, dar, potrivit analizei, acest lucru s-ar putea schimba dacă Iranul nu revine la masa negocierilor.
