„Avem două țări care se luptă atât de mult și atât de tare încât nu știu ce naiba fac”, le-a spus Trump reporterilor în timp ce părăsea Casa Albă în dimineața zilei de marți 24 iunie. În acele momente avioanele de luptă israeliene zburau spre Iran, scrie EVZ

Israelul deja trimisese o escadrilă sa atace Teheranul. După declarația președintelui Americii avioanele au primit ordin de reîntoarcere la bază. Premierul Benjamin Netanyahu a declarat că a amânat atacurile împotriva Iranului după ce a vorbit la telefon cu Trump. Într-o declarație, Netanyahu a susținut că Iranul a tras rachete înainte de începerea armistițiului, iar Israelul a răspuns atacând o instalație radar din Teheran. Dar Trump i-a vorbit prim-ministrului israelian „într-un mod excepțional de ferm și direct” și i-a expus miza, a declarat un oficial al Casei Albe pentru Axios.

Trump nu dorește o schimbare de regim în Iran

Trump le-a spus reporterilor de la Air Force One că nu dorește o schimbare de regim în Iran. „Aș vrea să văd totul calmându-se cât mai repede posibil. Schimbarea de regim necesită haos și, în mod ideal, nu vrem să vedem atât de mult haos”, a spus Trump. Un oficial politic de rang înalt al grupării militante Houthi din Yemen a declarat că aceștia nu sunt obligați să respecte armistițiul dintre Israel și Iran, spunând că își vor continua atacurile „până când agresiunea împotriva Gazei se va opri și asediul va fi ridicat”.

Și nu este vorba doar de atacurile fizice de care să ne facem griji: oficialii americani avertizează în continuare că represaliile din partea Iranului ar putea proveni din acțiuni cibernetice calibrate pentru a nu provoca un răspuns american puternic.

La Senatul american a avut loc un briefing joi 26 iunie privind atacurile Iranului – inițial programat pentru 24 iunie – secretarul de stat Marco Rubio și secretarul Apărării Pete Hegseth au participat odată ce s-au întors din Olanda de la summitul NATO. Democrații încă se grăbesc să voteze o rezoluție privind puterile de război ale președintelui. Odată cu un armistițiu în vigoare, deocamdată, Trump a postat o serie de mesaje pe Truth Social în timpul zborului său spre Olanda pentru summitul NATO.

În total, președintele a postat de 32 de ori de la ora 6:50 dimineața. Iată o postare făcută de Trump, o postare care părea a fi fost trimisă de secretarul general al NATO, Mark Rutte, prin care îl felicita pe președinte pentru armistițiul Israel-Iran și pentru asigurarea a 5% din cheltuielile de apărare de la membrii NATO. „Veți realiza ceva ce NICIUN președinte american nu a putut realiza în decenii”, a spus Rutte, conform capturi de ecran.

Articolul 5 din Tratatul de la Washington (NATO) în viziunea lui Trump

Într-un comentariu de la bordul Air Force One, Trump a fost întrebat de reporteri dacă SUA își mențin angajamentul față de clauza Articolului 5 a NATO. „Depinde de definiția pe care o dați”, a spus el. „Sunt hotărât să le fiu prieten… Sunt hotărât să salvez vieți. Sunt hotărât să protejez viața și siguranța. Și vă voi oferi o definiție exactă când voi ajunge acolo. Pur și simplu nu vreau să o fac din avion.” Pe drum, Trump a prezis că summitul va fi o „perioadă mult mai calmă decât cea prin care tocmai am trecut cu Israelul și Iranul”.

Intră Ucraina în NATO?

Președintele Donald Trump s-a întors la Casa Albă promițând să pună capăt războiului din Ucraina „în 24 de ore”. De atunci, administrația sa a gestionat greșit eforturile diplomatice de a obține un armistițiu. Trump a subestimat hotărârea președintelui rus Vladimir Putin de a subjuga Ucraina și, în consecință, nu a reușit să confrunte Kremlinul cu presiunea coercitivă necesară pentru a opri agresiunea sa continuă. Dar, în mijlocul diplomației sale eșuate cu Ucraina, administrația Trump a înțeles corect o chestiune strategică importantă: este timpul să se elimine de pe masă aderarea Ucrainei la NATO sau mai bine zis nici măcar diplomatic să nu se refere la aderare. După ani de promisiuni de a aduce Ucraina în alianță, Washingtonul își schimbă în sfârșit cursul.

În februarie, secretarul Apărării, Pete Hegseth, a declarat că „Statele Unite nu cred că aderarea Ucrainei la NATO este un rezultat realist al unei soluționări negociate”. Eliminarea calității de membru în mod sigur ar putea facilita negocierea unui armistițiu cu Rusia, ale cărei obiecții față de intrarea Ucrainei în NATO au motivat parțial invazia sa din 2022. Administrația Trump, la rândul său, nu este singura care se opune aderării Ucrainei la NATO. În ciuda promisiunilor anterioare, nu s-a ajuns niciodată la un consens în cadrul Alianței pentru a invita Ucraina să se alăture și este puțin probabil să se materializeze în viitorul apropiat.

Deși au petrecut ultimii trei ani înarmând Kievul, membrii NATO nu au trimis trupe în teatrul operațional. Procedând astfel, au precizat clar că alianța nu crede că apărarea Ucrainei ar trebui să justifice războiul dintre NATO și Rusia. Pretinzând contrariul, Kievul nu face decât să încurajeze în zadar aderarea, slăbind conducerea ucraineană atunci când aceasta, inevitabil, eșuează. În schimb, ucrainenii ar trebui să urmărească opțiuni mai realiste pentru a-și asigura viitorul. Una din ele este aderarea la UE.

Trilaterala România-Moldova-Ucraina

Cred că știți ca avem o trilaterală? Cooperarea a fost inițiată cu ocazia întâlnirii la nivel înalt de la Izmail (3-4 iulie 1997). Cu această ocazie au fost semnate: Protocolul de colaborare trilaterală între Guvernele României, Republicii Moldova şi Ucrainei; Declarația Președinților României, Republicii Moldova şi Ucrainei privind cooperarea trilaterală; Declarația Președinților României, Republicii Moldova şi Ucrainei privind colaborarea în domeniul combaterii crimei organizate.

Obiectivele şi domeniile de cooperare vizează: asigurarea unei zone de securitate şi stabilitate într-o zonă importantă a Europei; fundamentarea unor relații bazate pe încredere şi conlucrare între cele trei state; consolidarea unității statale şi a suveranității Republicii Moldova, precum şi aderării ei la valorile democratice; transferarea experienței românești în domeniul construcției democrației şi a statului de drept în Republica Moldova şi Ucraina; susținerea culturală şi umanitară a comunităților românești din aceste state, prin respectarea standardelor europene în materie şi utilizarea unor mijloace democratice, inclusiv prin cooperarea transfrontalieră şi forme de conlucrare economică; realizarea unei cooperări intense şi eficiente privind lupta împotriva migrației ilegale, a traficului cu persoane, droguri, terorismului şi crimei organizate; sprijinirea conectării Republicii Moldova şi Ucrainei la diferite forme de cooperare regională din Europa Centrală şi de Sud – Est.

Cel puțin astea erau la vremea anilor 90 interacțiunea între cele trei. Președinții Ucrainei, R. Moldova și României s-au întâlnit zilele acestea, la Odesa, în marja summitului Ucraina-Europa de Est. Discuțiile au vizat proiecte de interconectare energetică, coordonare în materie de securitate și sprijin pentru integrarea europeană. Sprijinul pentru Moldova din partea României este de necontestat. Dar vom avea un atac puternic din partea Moscovei care nu-și dorește să piardă zona legată de Transnistria. Noi trebuie să facem o analiză la rece și să nu fim mânați de sentimente. Dacă în anii 2000 avem trimis de la Moscova drept curator pentru Moldova (reprezentantul Kremlinului pentru dezvoltarea relațiilor economice și comerciale cu Chișinăul) pe Dmitri Kozak, cel care a conceput Planul Kozak un proiect de rezolvare a conflictului transnistrean prin federalizarea R. Moldova, acum Putin l-a numi pe Serghei Kirienko.

Este unul dintre cei mai loiali oameni ai săi. ⁠Sarcina lui Kirienko este să se asigure că, după alegerile din 28 septembrie, la Chișinău va fi instaurat un guvern pro-rus. El va coordona acțiunile tuturor agenților politici și de influență ai Rusiei întreținuți în Moldova în perspectiva alegerilor parlamentare din septembrie. Kirienko, care este prim-adjunct al șefului administrației prezidențiale ruse, este coordonatorul campaniilor de dezinformare, manipulare și destabilizare în regiunile pe care Rusia le vrea în sfera sa de influență. Este cel care a coordonat preluarea administrației în teritoriile ocupate din estul Ucrainei, fiind poreclit „regele Donbasului”. În Republica Moldova, Rusia vrea să folosească Transnistria drept declanșator al destabilizării.

Are controlul total asupra regimului separatist de acolo, are peste 1500 de militari ruși staționați ilegal în stânga Nistrului și alți aproape 7000 de gardiști în așa-zisa „armată transnistreană” și în celelalte structuri represive de la Tiraspol. În plus, controlează un depozit uriaș de armament la Cobasna – la numai 2 km de hotarul ucrainean. Potrivit lui, agresiunea hibridă prin care a trecut până acum Republica Moldova a fost „doar un antrenament”, comparativ cu ceea ce va urma începând cu luna iunie și până la alegerile parlamentare din septembrie. Cineva de la Chișinău spunea „Kirienko nu este Kozak”!.

Moldova însă și-a luat o serie de măsuri. Prin votul deputaților, Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării (STRATCOM) trece în subordinea șefei statului. Conducerea instituției ar urma să fie numită și revocată de președinte, nu de Parlament ca în prezent. Potrivit Maiei Sandu, menirea STRATCOM este să ajute instituțiile statului să înțeleagă care sunt liniile de atac ale propagandei ruse, ce urmărește, cum acționează inamicul extern al țării și să demonteze tactica hibridă a acestuia. Șefa statului a spus că președintele are nevoie de acest instrument ca să poată asigura securitatea statului. STRATCOM Moldova a fost creat, la inițiativa Maiei Sandu, în 2023, cu scopul de a coordona eforturile dintre instituțiile statului în contracararea dezinformării, manipulării și a campaniilor care pot afecta interesele naționale. Urmează provocări majore în republica Moldova.

Ministrul de externe al Iranului la Moscova

La câteva ore după ce SUA au atacat siturile nucleare iraniene și în timp ce Teheranul a lansat atacurile de represalii împotriva bazelor militare americane din Qatar și Irak, ministrul de externe Abbas Araghchi s-a dus la Moscova pentru a se întâlni cu președintele Vladimir Putin. Se pare că acesta a cerut Kremlinului mai multă asistență, deoarece Iranul se confruntă cu pierderi mari în războiul său cu Israelul. Araghchi a transmis o scrisoare din partea liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, către Putin, prin care solicita mai mult sprijin rusesc împotriva Israelului și a Statelor Unite, a relatat Reuters, luni 22 iunie.

Detaliile solicitării Teheranului rămân însă neclare. Rusia, un partener apropiat Iranului, a condamnat în repetate rânduri campania militară a Israelului și a Statelor Unite în Iran, iar Kremlinul a declarat marți 24 iunie că sprijină Teheranul „cu o linie clară”. Între timp, pe fondul rapoartelor conform cărora Rusia nu a reușit să ofere nicio asistență materială, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, i-a vizat pe cei care „încearcă să strice relațiile dintre Moscova și Teheran adăugând că toarnă gaz pe foc”. Citând surse iraniene, Reuters a relatat că lideri Iranului au fost dezamăgiți de ceea ce consideră a fi sprijinul lipsit de strălucire al Rusiei în fața campaniei militare a Israelului. Moscova rămâne profund implicată în propriul război din Ucraina și încearcă să intensifice producția de muniții la o nouă instalație de explozibili din Siberia, pe măsură ce proviziile se diminuează.

Și, în loc să susțină cu forță Iranul, Putin a căutat să se poziționeze ca mediator între Teheran și Ierusalim. Moscova și Teheranul au semnat la începutul acestui an un acord de parteneriat strategic pe 20 de ani, despre care au spus că va consolida relațiile bilaterale militare și politice dar și pe comercial-economice. Acordul nu include o clauză de apărare reciprocă, așa cum apare această clauză  în acordurile pe care Moscova le-a semnat cu Phenian și Minsk. Deși Iranul a confirmat la începutul acestui an achiziționarea de avioane de vânătoare rusești Sukhoi-35, elicoptere de atac Mi-28, sisteme de apărare aeriană S-400 și avioane de antrenament Yak-130, se pare că doar avioanele de antrenament au fost livrate.

Care au fost rezultatele bombardamentului american din Iran?

Un raport preliminar al serviciilor de informații americane arată că atacul a întârziat programul nuclear al Iranului cu doar câteva luni. Constatările clasificate ”low confidence/puțină încredere” indică faptul că atacul a sigilat intrările la două instalații, dar nu a prăbușit clădirile subterane ale acestora. Înainte de atac, agențiile de informații americane declaraseră că, dacă Iranul ar încerca să se grăbească să fabrice o bombă, ar dura aproximativ trei luni.

După bombardamentele americane și zilele de atacuri ale Forțelor Aeriene Israeliene, raportul Agenției de Informații a Apărării a estimat că programul a fost întârziat cu mai puțin de șase luni. Concluziile sugerează că declarația președintelui Trump conform căreia instalațiile nucleare ale Iranului au fost distruse a fost exagerată, cel puțin pe baza evaluării inițiale a pagubelor. Raportul a mai spus că o mare parte din stocul de uraniu îmbogățit al Iranului a fost mutat înainte de atacuri, atacuri care au distrus o mică parte din materialul nuclear îmbogățit. O parte din acesta ar fi putut fi mutat în situri nucleare secrete întreținute de Iran.

Unii oficiali israelieni au declarat că ei cred, de asemenea, că Iranul a menținut mici instalații secrete de îmbogățire a uraniului, construite astfel încât guvernul iranian să își poată continua programul nuclear în cazul unui atac asupra instalațiilor mai mari. Oficialii au avertizat că raportul clasificat de cinci pagini este doar o evaluare inițială, iar altele vor urma pe măsură ce se colectează mai multe informații și pe măsură ce Iranul examinează cele trei situri de la Fordow, Natanz și Isfahan. Un oficial a spus că rapoartele cărora li s-au arătat membrilor administrației erau „mixte”, dar că mai sunt de făcut evaluări suplimentare. Însă raportul Agenției de Informații a Apărării indică faptul că siturile nu au fost afectate atât de mult pe cât sperau unii oficiali ai administrației și că Iranul păstrează controlul asupra aproape întregului său material nuclear, ceea ce înseamnă că, dacă decide să fabrice o armă nucleară, ar putea fi încă capabil să o facă relativ repede. Atacurile au avariat grav sistemul electric de la Fordow, care este adăpostit adânc în interiorul unui munte pentru a-l proteja de atacuri, au declarat oficialii iranieni.

Nu este clar cât timp va dura ca Iranului să obțină acces la clădirile subterane și apoi să repare sistemele electrice și să reinstaleze echipamentele care au fost mutate. Oficialii israelieni din domeniul apărării au declarat că au colectat, de asemenea, dovezi că instalațiile subterane de la Fordow nu au fost distruse. Trump a declarat că raidurile de bombardament B-2 și atacurile cu rachete Tomahawk ale Marinei au „destrămat” cele trei situri nucleare iraniene, o afirmație pe care secretarul Apărării, Pete Hegseth, a repetat-o duminică 22 iunie la o conferință de presă a Pentagonului.

Însă generalul Dan Caine, președintele Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore, a fost mai atent în descrierea efectelor atacului. „Această operațiune a fost concepută pentru a degrada grav infrastructura armelor nucleare ale Iranului”, a declarat generalul Caine la conferința de presă de duminică. Evaluarea finală a pagubelor provocate de operațiunea militară împotriva Iranului, a declarat generalul Caine duminică, 22 iunie, stând lângă Hegseth, încă urmează. El a spus că evaluarea inițială a arătat că toate cele trei situri nucleare iraniene care au fost lovite „au suferit daune și distrugeri grave”. Declarații optimiste au fost făcute de președintele Trump și la conferința de presă de la Summitul NATO.

Summitul NATO

În timp ce țările NATO s-au reunit la Haga săptămâna aceasta, Rusia a lansat o nouă ofensivă în Ucraina, Pentagonul a început să își revizuiască desfășurarea forțelor în Europa, iar administrația Trump tocmai a efectuat atacuri militare fără precedent împotriva Iranului. În timp ce cea mai puternică alianță din lume se reunește pentru prima dată în timpul celei de-a doua administrații Trump, aceasta încadrează summitul în jurul unui set restrâns de probleme menite, în parte, să-i asigure succesul. În timpul sesiunii de la Haga, țările membre și-au asuma un angajament masiv de cheltuieli pentru apărare, acesta fiind  de 3,5% din PIB cheltuiți pentru apărare și încă 1,5% cheltuiți pentru alte domenii legate de securitate, cum ar fi infrastructura.

Însă această creștere duce la o anxietate mult mai mare printre membrii NATO, chiar dacă Rusia își extinde ofensiva în Ucraina, Pentagonul își revizuiește postura în întreaga lume, un efort care se așteaptă să se încheie până la sfârșitul verii sau începutul toamnei. Oficialii europeni se așteaptă, în general, ca această revizuire să se încheie cu reducerea numărului de forțe de pe continent, care este acum sunt în jur de 80.000 de militari a,ericani. Între timp, mulți oficiali europeni analizează tot ce spune Pentagonul despre postura sa pentru semne de reasigurare sau avertizare.

Șeful care pleacă de la conducerea Comandamentului European al SUA, generalul Chris Cavoli, a recomandat ca America să își mențină cota actuală de forțe pe continent în timp ce depunea mărturie în fața Congresului în aprilie anul acesta (noul Comandant Suprem al Forțelor Aliate din Europa – SACEUR-a fost nominalizat de SUA ca fiind generalul-locotenent Alexus G. Grynkewich din cadrul Forțelor Aeriene ale Statelor Unite a anunțat NATO pe 5 iunie 2025). Dar oficialii din domeniul apărării, în special cei din birourile de politică ale Pentagonului, au semnalat în privat că este probabilă o retragere. Anunțurile eșalonate au dus la o oarecare frustrare în rândul țărilor NATO care se gândesc cum să umple orice goluri rămase.

În timpul summitului, alianța a convenit asupra unui nou set de obiective de capabilitate – sau asupra cotei de echipamente și unități cu care fiecare țară ar trebui să o contribuie la întreg. Dacă America își reduce drastic propriile forțe pe continent, acest lucru ar avea un impact asupra a ceea ce țările europene trebuie să adauge ele însele. Spania,  s-a plâns că obiectivul de cheltuieli în sine ar provoca o inflație prea mare a declarat prim-ministrul său în weekend. Drept urmare refuză semnarea documentelor privind creșterea procentului din PIB. Summitul de anul trecut, care a marcat cea de-a 75-a aniversare a alianței la Washington, s-a concentrat în mare măsură pe apărarea Ucrainei și asigurarea unei căi „ireversibile” către aderarea la NATO.

Comunicatul obligatoriu publicat ulterior a menționat, de asemenea, China pentru prima dată, subliniind sprijinul Beijingului pentru efortul de război al Rusiei. Acum niciuna din aceste probleme nu mai joacă un rol important. Peste întregul summit a planat și recentul război dintre Iran și Israel, la care SUA s-au alăturat în weekend cu atacuri directe asupra celor trei instalații nucleare principale ale Iranului. Secretarul general NATO, Mark Rutte, a declarat pe 24 iunie, la summitul NATO de la Haga, că Rusia rămâne cea mai semnificativă și directă amenințare la adresa NATO, în special având în vedere sprijinul pe care Coreea de Nord, Republica Populară Chineză (RPC), Iranul și Belarus îl oferă Rusiei. Rutte a afirmat că Rusia ar putea ataca NATO în termen de trei până la șapte ani și este în prezent mai pregătită pentru un război decât NATO. Dependența persistentă a Europei de capacitățile militare ale SUA nu este un defect accidental, ci o caracteristică fundamentală a arhitecturii de securitate transatlantice. De la înființarea NATO la sfârșitul anilor 1940, Statele Unite au servit drept integrator principal – liantul strategic care susține coeziunea apărării colective a Europei.

Acest rol al SUA de coloană vertebrală strategică, operațională și tehnologică a NATO a creat o dependență profundă și complexă, făcând ca eforturile europene de a-și consolida propria apărare să fie inerent limitate, dacă nu se abordează acest sprijin esențial. Pentru europeni, este vital ca americanii să nu abandoneze țara invadată şi atacată de Rusia. Chiar dacă SUA își reduc ajutorul militar şi financiar în favoarea Kievului, europenii ar dori să beneficieze mai departe, barem, de serviciile de informații şi logistica americanilor.

Concluzii: Organizatorii summitului, cunoscând antipatia lui Trump față de întâlnirile internaționale lungi și istoricul său de a critica aliații NATO pentru cheltuielile reduse – precum și reticența sa de a lua măsuri ferme împotriva Rusiei, adversarul de lungă durată al NATO – au menținut în mod deliberat ca summitul și declarația sa finală concise.

Documentul final are doar cinci paragrafe, comparativ cu aproximativ 50 de paragrafe și aproape 100 de paragrafe la summiturile recente. Declarația spune, în mod efectiv, că NATO este unit și se angajează să crească cheltuielile, menționând doar în treacăt războiul din Ucraina și faptul ca Alianța va sprijini suveranitatea acesteia ca o garanție a securității europene. Documentul a numit Rusia o amenințare alături de terorism. Europenii au insistat din răsputeri să includă acest lucru, în ciuda reticenței SUA, argumentând că includerea sa este vitală pentru justificarea creșterilor mari ale investițiilor militare, au declarat diplomații. Rutte, în coordonare cu ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker, și alți diplomați, a elaborat un plan pentru a atinge obiectivul propus de Trump, lucrând în același timp la îndeplinirea noilor planuri militare elaborate ca răspuns la reînnoirea agresiunii rusești.

Aceste planuri, pregătite de personalul militar al NATO, prevăd extinderea semnificativă a capacităților de luptă ale Europei la niveluri nemaiîntâlnite de la Războiul Rece. Oficialii au declarat că realizarea planurilor ar costa aproximativ 3,5% din produsul intern brut pentru europeni și Canada, față de obiectivul de 2% stabilit în 2014. Ezitarea Spaniei de a semna obiectivele – în timp ce alți membri care se confruntă, de asemenea, cu presiuni bugetare au fost de acord – i-a lăsat pe mulți apropiați NATO cu sentimentul că unitatea alianței a fost afectată. Abordarea Spaniei „demonstrează o lipsă de înțelegere a ceea ce este NATO”, a declarat fostul secretar general Anders Fogh Rasmussen, fost prim-ministru danez. „NATO este o alianță de apărare colectivă și toată lumea trebuie să se ridice la înălțimea obiectivelor comune” a spus acesta.

Deși Israelul este evident marele câștigător al războiului lansat împotriva Iranului în urmă cu puțin peste o săptămână, Arabia Saudită se pregătește să iasă ca celălalt beneficiar regional major. A dispărut „Axa Rezistenței” Iranului, care a încercuit regiunea și a chinuit Arabia Saudită. Dintre toate regimurile din Orientul Mijlociu, doar Israelul, „micul Satan”, și Arabia Saudită, „micul și firavul Satan”, au fost destinate eliminării. Iranul a râvnit nu numai la petrolul Arabiei Saudite, ci, mai important, la tutela sa asupra celor două locuri sfinte ale Islamului, Mecca și Medina. Luni, regimul iranian rănit și speriat a declanșat un atac cu rachete asupra unei baze aeriene americane din Qatar.

Teheranul ar putea, de asemenea, să încerce să riposteze prin închiderea Strâmtorii Ormuz sau prin dezlănțuirea teroriștilor săi pentru a ataca americanii. Însă Israelul, Arabia Saudită și alți parteneri din Orientul Mijlociu au acum demonstrații ample ale fiabilității SUA, care a fost insuficientă timp de un deceniu. Neîncrederea în administrația Biden l-a determinat pe prințul moștenitor Mohammed bin Salman, cunoscut sub numele de MBS, să se acopere prin stabilirea unor relații diplomatice cu Teheranul în 2023. Și, sperând să prevină orice represalii iraniene împotriva regatului acum, ministrul saudit de externe a exprimat rapid pe Twitter „marea îngrijorare” a țării pentru „soră Republica Islamică Iran”.

Dar să nu vă înșelați: Riadul este încântat! Cu o singură lovitură, Trump a restabilit reputația Americii în regiune. În același timp, Rusia și China, presupușii aliați loiali ai Iranului, par neputincioși urmărind cum partenerul lor este atacat. La fel de importantă pentru saudiți este umilința lui Khamenei, marele lider al șiiților, care dărâmă mitul că Dumnezeu este de partea islamiștilor. Dacă, așa cum pare probabil, ayatollahul în vârstă de 86 de ani este fie ucis, fie pus pe margine, Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice, care stă la baza teocrației, va ține probabil sub control cei 90 de milioane de cetățeni defavorizați din punct de vedere economic ai Iranului, folosind forța, nu apeluri la Allah. Dar despre asta vom discuta săptămâna viitoare.

Post Scriptum: În timpul summitului de la Haga, am aflat că Olanda va ceda avioane F-16 României. La Fetești există baza de antrenament pentru avioane F-16 unde sunt instruiți și piloții ucraineni și în urma unor negocieri, un parteneriat între cele două țări, vor fi donate României 18 avioane. Adică cele care sunt în acest moment în România vor rămâne la noi, astfel că vom avea în curând 73 de avioane F-16, adică vreo 4 escadrile, destinate apărării aeriene. Nu este clar dacă vor fi folosite și la poliție aeriană sau doar pentru antrenamentele de la baza Fetești. Piloți să avem că avioane slavă Domnului!