În esență, aceștia sunt luați prin surprindere și se luptă să răspundă eficient la circumstanțele politice în schimbare, la fel cum cineva cu picioarele plate ar putea întâmpina dificultăți în a se mișca rapid sau agil. Am început așa pentru că vreau să împărtășesc cu dumneavoastră, cititorii mei, și conotațiile politice ale unor expresii pe care le citiți în presa occidentală. Vom vorbi despre concluziile întâlnirii  de la Washington dintre Don și Bibi dar și despre Ucraina și taxele vamale impuse Braziliei.

Cu ”picioarele plate”

Situația globală se schimbă oră de oră, ceea ce face ca acesta să fie un moment extrem de dificil. Se pare că Donald Trump a fost luat prin surprindere de decizia bruscă a Pentagonului de a întrerupe livrările de arme către Ucraina, decizie pe care președintele a anulat-o. Associated Press a citat trei persoane familiarizate cu situația, una dintre acestea descriindu-l pe Trump ca fiind luat prin surprindere (“flat footed”) de anunțul de săptămâna trecută. Un purtător de cuvânt al Pentagonului a negat că secretarul apărării, Pete Hegseth, ar fi acționat fără a consulta președintele. Dar, întrebat marți,8 iulie, de un reporter, în timp ce era reunit cu cabinetul său, Trump a fost iritat: „Nu știu. De ce nu-mi spui tu?”

În aceiași zi Trump și-a exprimat frustrarea față de Vladimir Putin și a promis că va trimite Ucrainei rachete Patriot, despre care se spune că sunt insuficiente. Vorbind la o ședință de cabinet, Trump a spus că este din ce în ce mai frustrat de liderul rus. „Primim o mulțime de prostii aruncate spre noi de Putin, dacă vreți să știți adevărul. Este foarte drăguț tot timpul, dar se dovedește a fi lipsit de sens.”  Întrebat dacă dorește să vadă noi sancțiuni împotriva Rusiei, Trump a răspuns: „Mă uit la asta”. Luni, 7 iulie, el a spus că este „dezamăgit” de președintele Rusiei și că va trimite „mai multe arme” Ucrainei, inversând pauza creată de Pentagon. Rusia și-a intensificat războiul împotriva Ucrainei.

Rușii au lansat pe 9 iulie un atac major cu drone și rachete împotriva Ucrainei, la scurt timp după ce președintele Trump l-a criticat aspru pe președintele Vladimir Putin pentru că a luat măsuri „lipsite de sens” fără a se îndrepta către o cale de pace. Forțele aeriene ucrainene au declarat că Rusia a lansat 728 de drone și momeli explozive, un baraj care a stabilit un record într-o singură noapte și a subliniat nevoia Ucrainei de arme. Are Putin un calcul al lui? Da. Calculul lui Putin: noul ton dur al lui Trump a avut un efect redus asupra escaladării războiului Rusiei în Ucraina. Surse din Kremlin spun că Putin este convins că superioritatea Rusiei pe câmpul de luptă este în creștere și că apărarea Ucrainei s-ar putea prăbuși în lunile următoare.

Eu unul nu cred că își va sacrifica obiectivele în Ucraina de dragul îmbunătățirii relațiilor cu Trump. Din Senatul american un murmur a venit către media prin care de devoalează faptul că deja s-a creat un motiv către un vot asupra unui proiect de lege de impunere de sancțiuni țărilor care achiziționează petrol rusesc. A marcat acest lucru, și mă refer la tonul dur al lui Trump, un punct de cotitură în negocierile în curs – și în relația aparent prietenoasă – a lui Trump cu președintele rus Vladimir Putin? În conversațiile lor, Putin ar fi evocat posibilitatea unei ample destinderi dintre SUA și Rusia și a unui parteneriat economic profitabil.

Dar, așa cum a scris Anne Applebaum de la The Atlantic săptămâna trecută, Putin a ignorat în repetate rânduri cererile lui Trump de încetare a focului cu Ucraina și proiectul său mai amplu de pace. ”Președintele american a scris «Vladimir, STOP!» pe contul său Truth Social în aprilie, dar președintele rus nu și-a oprit ofensiva în estul Ucrainei”, a remarcat Applebaum. „Președintele ucrainean [Volodimir Zelenski] a cerut un armistițiu necondiționat în mai, dar rușii nu au fost de acord să înceteze atacurile aeriene asupra civililor ucraineni. Donald Trump a promis în repetate rânduri, în timpul campaniei sale, că va pune capăt războiului «într-o singură zi», dar războiul nu s-a terminat. A vorbit cu Vladimir Putin [3 iulie], iar Putin a răspuns cu mai multe drone și rachete ca niciodată. În dimineața [4 iulie], loviturile cu drone și rachete au făcut ca părți din Kiev să ardă.

Trupele ucrainene se luptă să mențină linia de-a lungul frontului lor lung cu forțele rusești. Este extrem de dificil pentru ucraineni să livrezi provizii și să rotești trupele în zona frontului. Ucraina se pregătește acum pentru atacul final al Rusiei asupra orașului Kostiantinivka, deși bătălia ar putea dura luni de zile. Întrebarea este dacă Moscova va lansa un atac frontal, așa cum a fost la Bakhmut în 2023, sau va încerca să închidă zona într-o ”mișcare de clește” pentru a-i forța pe ucraineni să se retragă, repetând strategia pe care a aplicat-o când a cucerit Avdiivka anul trecut (mișcarea de clește, cunoscută și sub numele de învăluire dublă, este o tactică militară în care forțele atacante încearcă să înconjoare și să distrugă inamicul atacând simultan pe flancuri).

Deși lucrurile merg mai bine pentru Ucraina din punct de vedere diplomatic, războiul în sine pare să se înrăutățească. Unii lideri NATO se tem că situația de pe prima linie s-ar putea deteriora serios până în această toamnă. Acest lucru ar fi mult mai semnificativ decât orice angajamente pe hârtie asumate în comunicatul NATO de la  Haga. Evaluările militare sugerează că atât armata rusă, cât și cea ucraineană se apropie de punctul de epuizare. Dar, în timp ce Rusia este probabil să mențină nivelul actual al operațiunilor încă un an, Ucraina ar putea ajunge la un punct de rupere în termen de șase luni – dacă nu primește un sprijin militar nou semnificativ. De asemenea Institutul pentru Studiul Războiului sugerează că cooperarea cu companiile chineze ajută Rusia să-și stimuleze producția internă de drone.

Cine a ordonat întreruperea ajutorului militar către Ucraina?

(Jocul acuzațiilor)

Wall Street Journal a relatat săptămâna trecută că șeful politicii Pentagonului, Elbridge Colby, a fost acuzat că a ordonat suspendarea transferurilor de arme, care ar fi implicat „interceptoare antirachetă Patriot, rachete antiaeriene AIM-120, obuze, rachete AGM-114 Hellfire, rachete GMLRS pentru a arma lansatoarele de rachete Himars, rachete sol-aer Stinger și lansatoare de grenade”. The Guardian a relatat marți 8 iulie că „Decizia a fost luată mai degrabă de [secretarul adjunct al apărării, Stephen] Feinberg… căruia îi raportează Colby” și „secretarul apărării, Pete Hegseth, a semnat apoi decizia lui Feinberg”. CNN – menționând că Hegseth nu are un șef de cabinet sau consilieri apropiați – a relatat marți, 8 iulie, că în cele din urmă, Hegseth a fost cel care a luat decizia.

Dar Politico a relatat tot marți, pe 8 iulie, că Colby se confruntă cu o analiză intensă a acțiunilor sale pentru că „a luat-o înaintea administrației în ceea ce privește mai multe decizii majore de politică externă”. De remarcat că „Secretarul Apărării a suspendat anterior trimiterea de arme către Ucraina, atât în februarie, cât și în mai”, le-a reamintit cititorilor The Daily Best. „Primim o mulțime de prostii aruncate la adresa noastră de (liderul rus Vladimir) Putin”, a spus Trump la ședința de cabinet televizată. „Este foarte drăguț tot timpul, dar se dovedește a fi lipsit de sens”, le-a spus Trump celor prezenți. Când a fost întrebat ce va face Trump în această privință, a refuzat să spună și a adăugat: „Vrem să avem o mică surpriză”. Trump a continuat: „Putin nu… nu tratează corect ființele umane” și „ucide prea mulți oameni. Așa că trimitem niște arme defensive în Ucraina și am aprobat asta”, a declarat președintele.

Bolsonaro versus Lula

Hai să facem un scurt intermezzo. SUA vor percepe un tarif de 50% pentru bunurile braziliene începând cu 1 august, a anunțat președintele Trump într-o scrisoare adresată guvernului țării latino-americane, invocând acțiunile legale împotriva fostului președinte Jair Bolsonaro și a firmelor de tehnologie americane ca justificare pentru taxe. Trump a scris luni,7 iulie, un mesaj lung în sprijinul lui Bolsonaro pe Truth Social, numind cazul penal o vânătoare de vrăjitoare motivată politic împotriva liderului conservator de către Curtea Supremă a Braziliei și făcând paralele cu propriile sale probleme juridice. „Acesta nu este nimic mai mult sau mai puțin decât un atac asupra unui adversar politic – Ceva despre care știu multe… LĂSAȚI-L PE BOLSONARO ÎN PĂCE!”, a scris Trump.

Tariful de 50% este cel mai înalt nivel anunțat până acum în avalanșa de scrisori trimise de Trump liderilor mondiali în această săptămână, scrisori trimise după ce a amânat termenul limită pentru impunerea așa-numitelor tarife reciproce până la 1 august. Acestea urmau anterior să intre în vigoare miercuri, 11 iulie, după ce fuseseră suspendate din aprilie. Bolsonaro, liderul dreptei politice din Brazilia și un aliat de lungă durată al lui Trump, este judecat în Brazilia pentru o presupusă tentativă de lovitură de stat împotriva guvernului președintelui Luiz Inacio Lula da Silva, un caz pe care Trump l-a criticat aspru în scrisoarea sa privind tarifele către da Silva. „Modul în care Brazilia l-a tratat pe fostul președinte Bolsonaro, un lider extrem de respectat în întreaga lume, în timpul mandatului său, inclusiv de către Statele Unite, este o rușine internațională”, a spus Trump în scrisoarea postată pe platforma sa Truth Social.

Bolsonaro a declarat pentru The Wall Street Journal în noiembrie anul trecut, 2024, că mizează pe faptul că Trump va folosi sancțiuni economice împotriva guvernului lui da Silva pentru a-l ajuta să revină la putere în Brazilia, unde se confruntă și cu o interdicție electorală care îl împiedică să candideze până în 2030. Administrația Trump este implicată într-o dispută cu Curtea Supremă a Braziliei cu privire la acțiunile judecătorului Alexandre de Moraes de a elimina ceea ce el numește ”discurs de ură al extremei drepte din Brazilia”. Elon Musk l-a etichetat pe de Moraes drept dictator anul trecut, după ce judecătorul i-a închis, în Brazilia, platforma X timp de mai bine de o lună. Compania media a lui Trump, compania-mamă a Truth Social, și platforma de partajare video Rumble l-au dat în judecată pe de Moraes la începutul acestui an, acuzându-l de cenzurarea ilegală a discursului politic pe rețelele de socializare din SUA.

Da Silva (președintele) și de Moraes (judecătorul) au declarat că vor face tot ce este necesar pentru a proteja tânăra democrație a țării după ce mii de susținători ai lui Bolsonaro au luat cu asalt capitala țării în revolte violente pe 8 ianuarie 2023, făcând comparații cu atacul din 6 ianuarie 2021 asupra Capitoliului din SUA. „Apărarea democrației în Brazilia este o chestiune care aparține brazilienilor”, a declarat da Silva luni, după mesajul de susținere al lui Trump pentru Bolsonaro. „Suntem o țară suverană. Nu acceptăm interferențe sau tutelă din partea nimănui.” Nivelurile tarifelor pentru Brazilia vor crește în cele din urmă, conform scrisorii de la Casa Albă de miercuri 9 iulie.

Ca răspuns la procesele și amenzile aplicate firmelor americane de tehnologie din Brazilia, Trump a scris că a cerut Biroului Reprezentantului Comercial al SUA să deschidă o anchetă tarifară privind practicile comerciale neloiale din Brazilia, în temeiul Secțiunii 301 din Legea Comerțului din 1974. Aceasta ar putea însemna taxe suplimentare pe lângă așa-numita rată reciprocă de 50%. Taxele de 50% ar reprezenta o perturbare majoră a comerțului cu mărfuri în valoare de 92 de miliarde de dolari cu Brazilia – o țară cu care SUA au înregistrat un excedent comercial de 7,4 miliarde de dolari în 2024, potrivit biroului reprezentantului comercial.

Brazilia este al 16-lea cel mai mare partener comercial al SUA, potrivit Biroului de Recensământ, iar SUA au exportat 49,7 miliarde de dolari în țară în 2024, importând în același timp 42,3 miliarde de dolari. Moneda braziliană, realul, a pierdut peste 2% față de dolar miercuri seară, după anunțul lui Trump.

”Bibi” la Casa Albă

 Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, s-a întâlnit cu Donald Trump pentru a patra oară într-un an. În iulie anul trecut, 2024, Netanyahu a călătorit la Palm Beach, Florida, pentru a se întâlni cu candidatul Trump la conacul său din Mar-a-Lago. În timpul ultimei lor întâlniri oficiale de la Casa Albă, pe 7 aprilie, președintele a părut să-i arunce o minge de ”baseball” (are o traiectorie curbată) lui Bibi când a anunțat că administrația va angaja discuții directe cu Iranul pe tema programului său nuclear. Atât presa de stânga, cât și facțiunea de dreapta condusă de Tucker Carlson au erupt de bucurie la gândul că prim-ministrul israelian va fi bătut public. S-a dovedit că întâlnirea a fost un camuflaj pentru planurile comune ale lui Trump și Netanyahu de a elimina programul nuclear al Iranului prin acțiuni militare – parte a celei mai reușite operațiuni de înșelăciune la nivel înalt de la debarcarea Aliaților din Normandia.

De data aceasta, nu există prea multe îndoieli cu privire la soliditatea relației dintre cei doi lideri mondiali, care au discutat despre planurile de încetare a focului în Gaza și, fără îndoială, au celebrat victoria istorică pe care au obținut-o împreună prin distrugerea majorității programului de arme nucleare al Iranului. „Bibi și cu mine tocmai am trecut prin IAD împreună”, a postat Trump pe Truth Social pe 25 iunie. „Bibi nu putea fi mai bun, mai perspicace sau mai puternic în IUBIREA sa pentru Țară Sfântă.” Președintele american a adăugat: „Poate că nu există nimeni pe care să-l cunosc care să fi putut lucra în mai bună armonie cu președintele Statelor Unite, ME (n.A.G. în traducere Eu), decât Bibi Netanyahu.” Ne uitam în istorie și ce cuplu politic găsim: Ronald Reagan și Margaret Thatcher. Cei doi au făcut echipă pentru a pune capăt Războiului Rece.

Mai mult ca sigur  Winston Churchill a apelat la ajutorul lui Franklin Delano Roosevelt (FDR) în înfrângerea Germaniei naziste.  Pe parcursul războiului, Churchill și FDR au schimbat peste 2.000 de scrisori și telegrame. La cinci zile după ce Churchill a fost numit prim-ministru în mai 1940, i-a scris lui Roosevelt: „Dacă este necesar, vom continua războiul singuri și nu ne temem de asta. Dar am încredere că vă dați seama, domnule președinte, că vocea și forța Statelor Unite ar putea conta în nimic dacă sunt reținute prea mult timp. S-ar putea să aveți o Europă complet subjugată, nazistă, stabilită cu o rapiditate uimitoare, iar greutatea ar putea fi mai mare decât putem suporta. Tot ce vă cer acum este să proclamați non-beligeranța, ceea ce ar însemna că ne-ați ajuta cu tot ce nu ar fi angajarea efectivă a forțelor armate.”

Este ușor de spus că relația Churchill-Roosevelt a fost mult mai semnificativă pentru lume în general decât parteneriatul lui Trump cu Bibi pentru a bombarda Fordow. Dar nu vom ști niciodată în ce măsură Republica Islamică a amenințat să destabilizeze ordinea mondială, deoarece Statele Unite și Israelul au distrus programul de arme nucleare al regimului terorist înainte ca acesta să ne testeze pacea – o pace care a fost menținută de doi lideri fermi.

În fapt ce ne devoalează întâlnirea dintre Trump și Netanyahu? 

Adesea, când un prim-ministru israelian vizitează Washingtonul, vizita în sine este mesajul – ședința foto de la Biroul Oval, strângerea de mână, schimbul de platitudini. Imaginea foto face înconjurul lumii – liderul statului evreu stând lângă președintele Statelor Unite în fața șemineului emblematic – transmite un mesaj de parteneriat. Uneori, are scopul de a semnala adversarilor, alteori aliaților și alteori de a liniști publicul intern. Dar afișarea publică din Biroul Oval este o parte a scopului. De data aceasta vizita prim-ministrului Benjamin Netanyahu la Washington – și întâlnirea sa cu președintele Donald Trump de luni seară,  7 iulie 2025- a fost diferită.

Nu a existat nicio ședință foto în Biroul Oval, nicio conferință de presă comună. În schimb, liderii, împreună cu echipele lor de conducere, s-au întâlnit la cină în Camera Albastră. Netanyahu, în mod neobișnuit pentru acest tip de întâlnire politică, a fost însoțit de soția sa, Sara. Melania Trump nu a fost prezentă. Corpului de presă al Casei Albe i s-a permis accesul în încăpere în prealabil pentru a pune câteva întrebări. Corpului itinerant de presă israelian, însă, a fost exclus – o mișcare extrem de neobișnuită. Natura discretă a acelei prime întâlniri a sugerat că, de data aceasta, substanța a avut prioritate față de aspect – un sentiment întărit de o a doua întâlnire programată pentru marți seara, lucru care se întâmplă rar în timpul vizitelor prim-miniștrilor la Washington.

În memoria recentă, au existat doar câteva ocazii în care o vizită la Washington a unui prim-ministru israelian nu a inclus o ședință foto la Biroul Oval, atât cu presa americană, cât și cu cea israeliană. Una dintre acestea a fost o întâlnire de la începutul anului 2010 între Netanyahu și președintele de atunci, Barack Obama, care a avut loc la scurt timp după ce Israelul a anunțat construcția de noi locuințe în Ierusalimul de Est în timpul vizitei vicepreședintelui Joe Biden în Israel. Acea întâlnire a fost tensionată și a inclus o cină pe care Obama a ținut-o cu familia sa, în timpul căreia Netanyahu a fost lăsat să aștepte într-o cameră laterală.

Un alt caz a avut loc în martie 2015, când Netanyahu a vizitat Washingtonul pentru a se adresa unei sesiuni comune a Congresului în care a denunțat acordul nuclear cu Iranul. Nu numai că nu a existat nicio ședință foto în Biroul Oval, dar nici măcar nu a existat o întâlnire – o ignorare istorică din partea unui Obama furios.

Punctul culminat al vizitei

Întâlnirea discretă din această săptămână a avut loc într-un moment care ar putea fi considerat un punct culminant. A avut loc la doar câteva săptămâni după ce SUA, lucrând în strânsă coordonare cu Israelul, au bombardat trei situri nucleare iraniene, amânând programul nuclear iranian, cu ceea ce oficialii israelieni și americani cred că ar putea fi ani. În primul rând vizita a avut loc într-un moment diplomatic critic, atât în ceea ce privește negocierile indirecte Israel-Hamas, care au loc în Qatar privind un armistițiu în Gaza și un acord privind ostaticii, cât și în contextul în care discuțiile dintre SUA și Iran sunt așteptate să se reia în curând. Miza este extrem de mare în ambele. În al doilea rând, unele probleme sunt cel mai bine gestionate cu ușile închise.

Subiectele sensibile – cum ar fi coordonarea militară, liniile roșii privind Iranul sau compromisurile sensibile cu Hamas – necesită discreție, sinceritate și gândire creativă, toate acestea fiind mai bine realizate în cadrul întâlnirilor discrete. În al treilea rând, formatul mai liniștit ar fi putut fi ales în mod deliberat pentru a transmite seriozitatea momentului. Spre deosebire de ceea ce mulți au presupus, că Netanyahu zbura la Washington pentru o rundă de celebrare a unei victorii diplomatice, după operațiunea Israelului în Iran, întâlnirea a proiectat determinare, nu sărbătoare. Lipsa de fast și circumstanțe a sugerat că liderii s-au concentrat mai mult pe rezultate decât pe aspect: un armistițiu în Gaza, eliberarea ostaticilor și noi acorduri regionale.

Formatul a transmis, de asemenea, un mesaj actorilor regionali – Hamas, Iran și statele arabe – că Washingtonul și Ierusalimul sunt angajate într-o coordonare autentică la nivel înalt, nu doar în punerea în scenă a unor momente pentru publicul intern. Și există un alt aspect al acestui lucru: controlul. Prin excluderea presei israeliene, Trump a reușit să modeleze narațiunea prin alegerea unor reporteri familiari pentru a pune întrebări timp de 30 de minute înainte de începerea discuțiilor, în timpul cinei. De asemenea, era mai puțin probabil să se implice în politica internă israeliană și – într-adevăr – corpul de presă american nu i-a pus întrebarea pe care jurnaliștii israelieni ar fi ridicat-o aproape sigur: apelul său către Israel de a pune capăt procesului lui Netanyahu.

Înainte de întâlnirea lor, Netanyahu i-a înmânat lui Trump o scrisoare pe care o trimisese pe 1 iulie Comitetului Nobel, nominalizând oficial președintele SUA pentru Premiul Nobel pentru Pace. Trump, care nu și-a ascuns convingerea că merită această onoare, părea sincer mulțumit. „El a făurit Acordurile Abraham”, a spus Netanyahu despre Trump. „El construiește pace chiar în acest moment, într-o țară și o regiune după alta. Așadar, vreau să vă prezint, domnule președinte, scrisoarea pe care am trimis-o Comitetului Premiului Nobel prin care vă nominalizez pentru Premiul pentru Pace, care este pe deplin meritat, și ar trebui să-l primiți.” Trump a răspuns: „Vă mulțumesc foarte mult. Venind în special de la dumneavoastră, acest lucru este foarte semnificativ.” Concluzia generală este că: oportunitatea limitată pentru presă și lipsa generală a ceremoniei au semnalat că această întâlnire nu a fost pentru spectacol, ci pentru afaceri!

Răscrucea Iranului

După atacurile israeliene și americane din această vară, Iranul este slăbit militar și în căutarea unei strategii. Lanțul de comandă militar a fost dezmembrat. Liderii militari care se cunoșteau din timpul războiului iraniano-irakian și care controlau politica Ayatolahilor au fost înlăturați. Conflictul cu Israelul și SUA a scos la iveală contradicțiile din inima Republicii Islamice, a subminat premisele fundamentale care au ghidat politica de securitate iraniană timp de decenii – și anume, o combinație de război asimetric și represalii bazate pe rachete. Teheranul se află acum în fața unei alegeri fatale: să persiste în aceleași politici conflictuale care i-au adâncit izolarea și i-au expus slăbiciunile sau să se adapteze la o nouă realitate în care factorul său de descurajare a fost străpuns, profunzimea sa strategică a fost compromisă, iar supraviețuirea sa nu mai este garantată de formule vechi.

În interiorul regimului, dezbaterile sunt deja în desfășurare. Conducerea, mai fragilă decât oricând de la anii 1980 încoace, cântărește opțiunile pentru redresare. Războiul de 12 zile dintre Iran, Israel și Statele Unite s-a încheiat, dar ”praful” nu s-a așezat încă. Multe voci oficiale din Teheran avertizează că războiul se poate relua în orice moment. Iranul se confruntă acum cu aprofundarea tulburărilor economice, a incertitudinii politice și a alegerilor grele cu privire la viitorul său nuclear. Întrebarea centrală este dacă Republica Islamică va apărea mai puternică prin mobilizarea naționalistă sau mai slabă, expusă de vulnerabilități pe care a căutat de mult timp să le refuze. Fără îndoială, liderii Iranului se află la o adevărată răscruce.

Dincolo de un mesaj video, absența continuă a liderului suprem Ayatollah Ali Khamenei din viziunea publică ridică îndoieli cu privire la capacitatea sa de a dicta politica, mai ales că amenințările israeliene persistă. Acest posibil decalaj în autoritate ar putea deschide spațiu pentru voci pragmatice în cadrul regimului, dar o astfel de schimbare este departe de a fi sigură.

Opinia Trump asupra lumii

Mai multe teme sunt evidente în perspectiva politicii externe ale celei de -a doua administrații Trump. Unul este propria reticență a președintelui de a se angaja în operațiuni militare susținute peste mări. „Ne vom măsura succesul nu numai prin luptele pe care le câștigăm, ci și prin războaiele pe care le încheiem”, a declarat Trump în a doua sa adresare inaugurală, „și poate cel mai important, [de] războaiele în care nu intrăm niciodată”. Această temă consolidează preferința președintelui pentru încheierea războaielor, cum ar fi în Ucraina, precum și propria sa relație cu aplicarea forței militare.

Prima administrație Trump a arătat că președintele nu este împotriva selectări acțiunilor militare-loviturile cu rachete din Siria din 2017 și 2018 și operațiunea din 2020 împotriva generalului iranian Qassem Soleimani fiind exemple de remarcat-dar sprijinul acordat pentru operațiunile militare susținute pe termen lung este rar. Acest punct de vedere este consolidat de o altă temă de politică externă din această administrație: credința că costurile pentru aventurismul militar american în străinătate depășesc cu mult orice potențiale beneficii. Luate împreună, declarațiile președintelui și ale consilierii săi apropiați sugerează o doctrină de politică externă emergentă. Această doctrină pare să sublinieze minimizarea sau încheierea conflictelor, limitarea angajamentelor militare americane și maximizarea beneficiilor economice ale Americii în străinătate. Iar Orientul Mijlociu este, încă o dată, terenul doveditor pentru această abordare. Aplicarea acestei doctrine de politică externă emergentă în Orientul Mijlociu, este clară.

Pe frontul diplomatic, Trump a cerut în mod repetat încheierea conflictelor. La fel ca Ucraina, el a pus o primă pentru încheierea conflictului în Gaza, în ambele cazuri aplicând o presiune considerabilă partenerilor tradiționali americani. El și-a exprimat, de asemenea, dorința de a continua construirea succesul din primul mandat, acordurile sale de normalizare, denumite simbolic Abraham, între Israel și vecinii săi, facilitând astfel și alte acorduri suplimentare în regiune. De asemenea a prioritizat un acord cu Iran cu privire la programul său nuclear. Doctrina politicii externe care apar în a doua administrație Trump pare să fie centrată pe negocierea tranzacțiilor de pace, consolidarea poziției Americii față de China, evitând legăturile militare costisitoare.

Această doctrină este alimentată de o viziune globală care este extrem de critică pentru politicile externe anterioare din SUA, în special în Orientul Mijlociu. Întrebarea este dacă această doctrină se va extinde în cele din urmă dincolo de Orientul Mijlociu.

Post Scriptum: Cert este ca Administrația Trump oferă o noua viziune geopolitica care pentru cei ce o înțeleg este benefică colaborării bilaterale. Declarațiile aberante, postările din media etc, ale unor lideri  politici români, la adresa lui Donald Trump, au ajuns în cancelaria de la Casa Albă, și la fiecare întâlnire dintre noi și americani sunt trecute în fișele de prezentare întocmite pentru momentul respectiv. Nu mai vorbesc de CV-uri. Ce este ”formidabil” aici pe ”Plaiurile Mioritice” nu ține la Washington. Deci nu va iluzionați că sunteți miniștrii, nu contează decât în cadrul protocolului, în rest…!.

România este situată într-o regiune deosebit de instabilă, în vecinătatea spațiului estic unde Rusia  a bulversat ordinea internațională prin războiul din Ucraina şi își extinde influența printre statele NATO din Europa Centrală şi de Est. România a fost (eu sper că a rămas deși nu pare având în vedere noua orientare politică cu fața numai spre Bruxelles) cel mai sigur partener al SUA din întreaga regiune, așa cum a fost din 90 încoace, în timp ce alte state aliate din fosta „Europă de Est” dar şi din Mediterana, au fost cuprinse, uneori, de demonii trecutului. Ne place sau nu Europa este în criză prinsă între SUA și China cu un război la graniță (modelul german este gripat, schimbarea a patru guverne în Franța, reorientarea alianțelor este în curs prin utilizare ca bază a Triunghiului de la Weimar).

În condițiile aceste Parteneriatul cu SUA este fundamental. Atenție: din punct de vedere economic, dacă nu există convingerea partenerului american că România are ceva de oferit și că poate fi utilă, nu va exista niciun interes.  Parteneriatul cu SUA devine important nu doar din punctul de vedere economic. Din punctul de vedere al securității, cu siguranță relația trebuie regândită, redesenată și adusă la comandamentele administrației Trump. România trebuie să transmită mesaje clare la Washington că e un pivot important de stabilitate, că e un element pe care te poți baza, un element de care ai nevoie pe direcția strategică Constanța-Tbilisi (Caucaz).

Poate fi importantă România în Consiliul European în susținerea unei poziție mai pro-americană sau pro-Israel, cel puțin în comparație cu pozițiile pe care le oferă alți lideri de la Bruxelles.  Deci România ar trebui să joace o carte politică dură, nu doar cartea de securitate propriu-zisă, în legătură cu care e foarte greu în acest moment, să facem previziuni.  Hai să vedem ce putem scoate din înțelepciunea poporului român.