Orban, scos din joc! Cine îi va lua locul: Este bomba momentului în politică

Orban, scos din joc! Cine îi va lua locul: Este bomba momentului în politică
Publicat de Gabriel Zamfirescu la 15 ianuarie 2020, 06:00

Premierul Ludovic Orban va fi scos din joc. S-a aflat și cine îi va lua locul liberalului la Palatul Victoria. Tot planul ascuns din laboratoarele celor de la PSD a fost devoalat. Este bomba serii în politica autohtonă.

Se pregătește mutarea începutului de an în politică. Cei de la PSD au anunțat că vor depune moțiune de cenzură luna viitoare și că se vizează dărâmarea Guvernului Orban. Dar asta nu e tot. Social democrații i-au și găsit înlocuitorul actualului premier.

Ludovic Orban, dat afară de la Guvern

Șeful interiar al PSD, Marcel Ciolacu, a dezvăluit că social-democrații nu au nicio înțelegere cu liberalii pentru declanșarea alegerilor parlamentare anticipate și dacă trece moțiunea de cenzură atunci înseamnă că s-a format altă majoritate în Parlament. Mai mult, Ciolacu i-a transmis lui Klaus Iohannis trebuie să ia act de eventuala nouă majoritate și să desemneze premierul propus de acea noua majoritate. Ciolacu a indicat ca propunerea de premier nu va fi membru PSD.

„PSD e singurul partid de opozitie. Cum poate opozitia sa faca intelegere cu puterea sa faca anticipate? Daca motiunea de cenzura trece, s-a creat alta majoritate. Respectiva majoritate poate sa faca o propunere de premier. Presedintele trebuie sa ia act de majoritate si sa propuna premierul propus de noua majoritate. PSD nu va face propunere de premier, este o decizie a partidului. Chiar daca se creaza alta majoritate, PSD nu va propune din randurile PSD un membru de partid sa preia functia de ministru”, a zis Ciolacu. „Nu subestimati PSD si nu ma subestimati pe mine”, a mai spus liderul interimar PSD, conform B1TV.

Marcel Ciolacu a mai reiterat că, potrivit Constituţiei, preşedintele României e obligat să ia act de existenţa unei majorităţi în Parlament şi să desemneze un prim-ministru propus de respectiva majoritate. „În cazul în care va trece moţiunea de cenzură depusă de PSD, în acel moment s-a creat o altă majoritate”, a mai menţionat preşedintele interimar al PSD.

Ciolacu a declarat anterior marţi, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD, că se impune depunerea unei moţiuni de cenzură de către social-democraţi, acuzându-i pe liberali că apelează la o „forţare a democraţiei”, şi a menţionat că nu ar trebui subestimată capacitatea partidului său de a purta negocieri şi de a crea o nouă majoritate.

„Nu cred că, în acest moment, PSD nu are creionat un program politic şi un program de guvernare (…). Noi suntem minoritari în Parlament şi de aceea nu înţeleg de ce există această evitare a Parlamentului, unde PSD este în continuare minoritar (…). Nu poţi să nu pui o moţiune de cenzură pe o forţare a democraţiei şi pe un lucru atât de imoral, incorect şi ilegal, indiferent de costuri, şi nu subestimaţi capacitatea mea personală şi a colegilor mei de a purta negocieri şi de a crea o nouă majoritate”, a afirmat Ciolacu, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional.

Informații articol
Despre autor
Gabriel Zamfirescu

Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.