Primăria Municipiului Oradea, Consiliul Local Oradea, Regia Autonomă Oradea Transport Local şi Siemens România au inaugurat astazi primul tramvai cu podea foarte joasă (Ultra Low Floor – ULF) din România, unul dintre cele mai moderne tramvaie din lume.

Conform contractului încheiat cu Primăria Municipiului Oradea, Siemens va livra încă 9 astfel de tramvaie până în luna mai 2009.

Primul tramvai a intrat în exploatare după o perioadă de testare pe reţeaua de trasee a operatorului local de transport. Acest vehicul de generaţie nouă a fost conceput iniţial pentru infrastructura Wiener Linien (n.r. operatorul de transport local din Viena) şi pentru a răspunde cerinţelor de confort ale pasagerilor, între care: aer condiţionat, treceri la nivel prin compartimentul pasagerilor, sisteme de informaţii şi facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi.

Lung de 24 de metri, tramvaiul ULF este propulsat de 6 motoare, are 5 uşi, 45 de locuri pe scaun, o capacitate totală de 195 de pasageri, încălzire şi aer condiţionat. În timpul călătoriei, pasagerii sunt informaţi cu privire la staţia care urmează.

Noile tramvaie Siemens care vor circula în municipiul Oradea sunt dotate cu dispozitive de detecţie a fumului şi a căldurii, toate informaţiile de la detectoare fiind transmise vatmanului. Utilizarea de materiale ignifuge şi necombustibile completează conceptul de siguranţă al vehiculului.

"Cu această inaugurare oficială la Oradea, Siemens stabileşte un nou punct de reper, după ce în urmă cu peste 100 de ani primele tramvaie electrice din România au fost livrate tot de Siemens”, a declarat Dl. Christian Serjannis, Directorul Diviziei Transporturi din cadrul Siemens SRL.

Data: 23 aprilie 2008

Sursa: Siemens