CNN i-a oferit un pachet compensatoriu de opt milioane de dolari jurnalistului Lou Dobbs pentru ca acesta să demisioneze, au declarat surse apropiate cazului, citate de New York Post.

Cei de la CNN „voiau să scape de el”, a declarat sursa citată.

Dobbs, care mai avea un an şi jumătate de contract cu televiziunea şi urma să mai încaseze 12 milioane de dolari, a anunţat, miercurea trecută, spre surprinderea telespectatorilor săi, că demisionează din echipa CNN.

Şeful CNN, Jonathan Klein, şi Lou Dobbs au avut certuri publice referitoare la tipul de jurnalism promovat de Dobbs în emisiunea sa, în special în ceea ce priveşte migraţia ilegală şi mişcarea anti-Obama, care susţine că preşedintele american nu s-a născut de fapt în Hawaii şi că nu este cetăţean american. Până în prezent, nu s-a ştiut însă că CNN era dispus să îi plătească lui Dobbs o sumă atât de mare numai pentru a scăpa de el.

„Ceea ce fac îi priveşte. Am încercat să mă acomodez modului lor de lucru cât de bine am putut însă, aşa cum spun de mulţi ani, neutralitatea nu este stilul meu de a fi”, a declarat, recent, Lou Dobbs.

27 de ani de activitate

Jonathan Klein era convins de mult timp că Dobbs nu este potrivit cu dorinţa CNN de a adopta o poziţie liberă, alternativă şi neutră comparativ cu rivalii săi din domeniul ştirilor TV, reţeaua conservatoare Fox News şi cea liberală MSNBC.

Dobbs a caracterizat despărţirea de CNN, după 27 de ani de activitate în cadrul postului, drept „plăcută, prietenoasă şi profesionistă”, într-un interviu acordat Atlanta Constitution-Journal. „Cred cu adevărat că este un moment în care mă eliberez”, a adăugat el.

Lou Dobbs a declarat că, pe viitor, este liber să se angajeze la orice altă reţea, dar că vor trece „săptămâni sau luni” înainte să ia o decizie în legătură cu ceea ce va face pe viitor.

Potrivit lui Robert Dilenschneider, purtătorul de cuvânt al lui Dobbs, totul s-a terminat rapid după negocierea pachetului financiar compensatoriu. Iniţial, ideea fusese ca Dobbs să îşi anunţe decizia de a pleca în cadrul emisiunii de vineri seară.

„Dar atunci asistentul său l-a întrebat: «Lou, chiar vrei să pleci vineri, pe 13?», aşa că el a decis să schimbe ziua şi să facă anunţul miercuri”, a spus Dilenschneider.

Dobbs va fi prezent în studiourile Fox News, în emisiunea lui Bill O’Reilly, pentru un prim interviu, ceea ce probabil că va da naştere la speculaţii referitoare la posibilul său viitor loc de muncă.

Pe de altă parte, există voci care fac referire la o posibilă carieră politică pentru prezentatorul de televiziune, în calitate de candidat pentru Senat al statului New Jersey, în 2012, deşi prietenii şi cunoscuţii săi consideră această variantă drept improbabilă.

Fidel CNN de la începuturile sale, Lou Dobbs, în vârstă de 64 de ani, a debutat ca jurnalist economic şi a devenit ulterior comentator conservator cu accente populiste.

SURSA: Mediafax

Te-ar putea interesa și: