Liderul opoziției ruse Aleksei Navalnîi, care este în prezent încarcerat, a fost primit o nouă pedeapsă de 19 ani de închisoare, în cadrul unui proces desfășurat într-o colonie penală izolată. Navalnîi a fost găsit vinovat de fondarea și finanțarea unei organizații și a unor activități extremiste. El neagă acuzațiile.

O nouă condamnare de 19 ani de închisoare

El ispășește deja o pedeapsă de nouă ani pentru încălcarea eliberării condiționate, fraudă și sfidarea instanței. Toate aceste acuzații sunt considerate în general ca fiind motivate politic. De la încarcerarea sa în 2021, Navalnîi a fost deținut într-o colonie penală izolată.

O sală din închisoare, Colonia Penală nr. 6 din Melekhovo, care se află la 240 km de Moscova, a fost transformată într-o sală de judecată improvizată pentru cel mai vocal critic al conducerii de la Kremlin. Procedurile au avut loc cu ușile închise, transmite BBC.

Procurorii ruși au cerut o pedeapsă de 20 de ani de închisoare pentru Navalnîi și să fie dus într-o „colonie cu regim special” și mai restrictivă. Astfel de închisori sunt în mod normal rezervate celor mai periculoși infractori din Rusia.

Într-un mesaj postat pe rețelele de socializare înaintea verdictului, Navalnîi și-a exprimat convingerea că va primi o pedeapsă cu închisoarea de tip „stalinist”, menită să sperie alți potențiali disidenți.

Pe hârtie, cazul este judecat de un tribunal din Moscova, însă decizia de a organiza un proces la distanță într-o închisoare sugerează că autoritățile ruse au dorit să evite publicitatea care ar fi venit inevitabil odată cu transportarea lui Navalnîi în capitala rusă.

Atunci când Aleksei Navalnîi a făcut declarația finală în urmă cu două săptămâni, nu a existat nicio înregistrare video sau audio a cuvintelor sale. Însă textul discursului său, în care a criticat autoritățile ruse și războiul din Ucraina, a fost făcut public. Susținătorii săi, inclusiv actori și muzicieni ruși aflați în exil, l-au citit și l-au postat online.

Opozantul rus s-ar putea confrunta însă cu noi acuzații. El spune în acest sens că anchetatorii i-au spus să se aștepte la un alt proces pentru acuzații de terorism.

Timp de mai bine de un deceniu, Navalnîi a încercat să expună corupția din inima puterii rusești, iar investigațiile sale video au strâns zeci de milioane de vizualizări online.