47 de companii din România au câştigat poziţii în clasamentul pentru anul 2010, faţă de 41 de firme în 2009, când România a avut cel mai mare număr de concurenţi. Pentru al treilea an consecutiv, cea mai mare companie din regiune este OMV Petrom SA, cu venituri totale de 3,627 miliarde de euro în 2010, urmată de grupul energetic croat INA, cu venituri totale de 3,291 miliarde de euro şi rafinăria LUKOIL Neftochim Burgas din Bulgaria, venituri totale de 2,79 miliarde de euro.
Firmele româneşti din „SEE TOP 100” contribuie, împreună, cu 40 miliarde de euro la veniturile totale de 87,4 miliarde de euro ale celor 100 cele mai performante companii din Sud-Estul Europei în 2010. Clasamentul cuprinde şi cele mai mari companii non-financiare din regiune cu noi concurenţi în acest an din Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Macedonia, România, Serbia şi Slovenia.
„SEE TOP 100” prezintă şi un top al celor mai mari bănci şi din Sud-Estul Europei, în funcţie de totalul activelor în 2010. Industria bancară din regiune a fost afectată de creditele neperformante, după ce criza economică a lovit statele din Sud-Estul Europei iar unele instituţii de creditare au anunţat că nivelul expunerii nu va descreşte probabil pe termen scurt. Anul acesta, Banca Comercială Românească (BCR) a detronat banca slovenă Nova Ljubljanska Banka (NLB) în topul celor mai mari 100 de bănci din Sud-Estul Europei, cu active totale de 16,3 miliarde de euro, reprezentând o creştere anuală de 8,4%.
Sursa: Agerpres