Descoperirea Hanssen a fost realizată la aproximativ 7 kilometri nord-vest de descoperirea 7324/8-1 Wisting Central și la aproximativ 315 kilometri nord de Hammerfest.     

„Strategia OMV în stabilirea Norvegiei drept țară de bază pentru activitatea de explorare și producție avansează foarte bine”, a declarat Jaap Huijskes, membru al Consiliului de Administrație al OMV și responsabil pentru activitatea de Explorare și Producție. Sonda Hanssen este a treia sondă forată în cadrul licenței de exploatare 537, acordată în 2009 dintr-un total de 20 de licențe. Sonda a fost forată la o adâncime verticală de 1.679 metri sub nivelul mării, având punctul terminus în formațiunea geologică Snadd din perioada Triasicului mijlociu. Adâncimea apei este de 417,5 metri.

Obiectivul principal al sondei a fost de a demonstra existența hidrocarburilor în rocile-rezervor (formațiunile Stø, Nordmela și Fruholmen) din perioada Jurasicului mijlociu și până la Triasicul târziu, urmat de obiective secundare concentrate pe rocile-rezervor din Triasicul târziu și mijlociu (formațiunea Snadd).

Sonda a întâlnit o coloană de țiței cu o grosime de 20-25 metri în cadrul zonei țintă (Formațiunea Stø), care a demonstrat bune proprietăți de rezervor. Testul efectuat la nivelul formațiunii Stø a fost de succes.

Calculele preliminare estimează o dimensiune a descoperirii Hanssen în formațiunea Stø între 20 și 50 milioane bep de resurse recuperabile, în mare parte țiței. Sonda va fi conectată permanent și lăsată să opereze independent. Ca operator, OMV (Norge) AS deține o participație de 25% din licența de explorare; partenerii OMV sunt Petoro, Idemitsu, Tullow (fiecare cu câte 20%) și Statoil (cu 15%).