”În Grecia va avea lo o schimbare de guvern. Sperăm că țara va avea un guvern cu profil european, care să fie mai obiectiv, preocupat de creșterea economiei fără a mai împrumuta bani și mai puțin populist”, a declarat președintele grupului elen de lactate, Dimitrios Sarantis.
”Grecia nu moare, doar se odihnește puțin”, a adăugat acesta. Potrivit lui Sarantis, principala preocupare a guvernului de uniune națională care se va instala la Atena ar trebui să fie descoperirea modalităților prin care economia grecească să crească din nou sănătos.
Grecii de la Olympus au inaugurat, ieri, fabrica de lactate în urma unei investiţii de 55 de milioane de euro. Aceasta are o capacitate totală de recepţie şi prelucrare a laptelui de 40 de mii de litri pe oră şi trei linii de producţie, pentru iaurt, telemea şi lapte. Fabrica a început activitatea în luna iunie, fiind lansate deja pe piaţă, sub brandul Oly, trei produse: lapte de consum, lapte UHT şi smântână. În cele patru luni de la deschiderea fabricii, produsele acesteia au ajuns şi la export, în Bulgaria, Italia şi vor ajunge şi în Ungaria. Investiția în unitatea de producție de la Hălchiu, județul Brașov.
Citește AICI mai multe despre investiția grecilor în România