Această demisie a fost urmată de cea a secretarului de stat însărcinat cu Brexitul Steve Baker, potrivit presei britanice. Davis, un eurosceptic numit în urmă cu doi ani la conducerea unui minister înfiinţat la o zi după votul britanicilor în favoarea părăsirii Uniunii Europene (UE), a ameninţat în mai multe rânduri, în ultimele luni, că va demisiona, din cauza unor dezacorduri cu May, mai arată sursa citată.

Deputatul conservator Peter Bone a apreciat că ”a făcut bine”, considerând că propunerile lui May legate de Brexit erau ”doar cu numele” şi că ”nu sunt acceptabile”, potrivit news.ro.

Aceste propuneri, pe care May urmează să le prezinte luni deputaţilor britanici, înainte să le prezinte la Bruxelles, prevăd înfiinţarea unei zone de liber-schimb şi un nou model vamal cu Cei 27, în vederea menţinerii unui comerţ ”fără fricţiune” cu continentul, mai scrie digi24.ro.

Davis, în vârstă de 69 de ani, este un veteran al politicii britanice. Secretar de stat însărcinat cu Afaceri Europene din 1994 în 1997, el a candidat în 2005 la conducerea Partidului Conservator, însă a fost înfrânt la acea vreme de David Cameron. El este deputat din Haltemprice and Howden, o circumscripţie în nord-estul Angliei, potrivit surselor citate.

Te-ar putea interesa și: