Investitorul miliardar George Soros intenţionează să doneze un milion de dolari grupului pro-democrat "super PAC American Bridge 21st Century", ce susţine indirect candidatura lui Barack Obama.

Un purtător de cuvânt al investitorului american a declarat că Soros va dona încă un milion de dolari pentru America Votes, o organizaţie condusă de democraţi şi care coordonează activităţile la bază ale unor grupuri progresiste din întreaga ţară. În 2011, miliardarul a mai donat un milion de dolari pentru America Votes, suma totală oferită organizaţiei pentru campania din 2012 ridicându-se la două milioane de dolari, potrivit Wall Street Journal.

Donaţiile lui Soros se numără printre cele mai mari din rândul persoanelor fizice, în alegerile prezidenţiale din 2012. Până în prezent, cel mai mare donator către un "super-PAC" este Jeffrey Katzenberg, directorul executiv al DreamWorks Animation. El a oferit anul trecut două milioane de dolari unui grup pro-Obama.

Soros a fost unul dintre cei mai importanţi donatori democraţi şi în alegerile prezidenţiale din 2004, când a contribuit cu 23 de milioane de dolari pentru crearea unor entităţi pro-democrate în afara campaniei, care au cheltuit aproape 200 de milioane de dolari pentru a-l înfrânge pe preşedintele George W. Bush. De atunci, miliardarul a contribuit cu sume relativ modeste, spunând că nu mai doreşte să se implice în campanii electorale.