Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, a precizat că va anunţa public progresele doar atunci când acestea vor fi finalizate, amintind că, de-a lungul anilor, au existat numeroase declaraţii optimiste în legătură cu acest obiectiv.

Oana Ţoiu spune că programul nu reprezintă doar un interes strategic pentru România

Potrivit ministrului, programul nu reprezintă doar un interes strategic pentru România, ci şi pentru SUA, deoarece facilitează o creştere a turismului şi aduce beneficii economice ambelor părţi. În prezent, autorităţile române lucrează pentru atingerea acestui obiectiv la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, al Cancelariei, al Ministerului Afacerilor Externe şi al Ambasadei României, iar tema este inclusă şi pe agenda preşedintelui.

„Avem acolo de reconstruit câteva punţi. Suntem însă într-un loc mult mai bun decât acum câteva luni, aş spune. (..) România trebuie să intre în programul de Visa Waiver. Nu poate să fie acceptabil pe termen mediu şi lung ca o ţară din Schengen să nu fie şi în programul de Visa Waiver”, a spus Ţoiu la TVR INFO.

Oana Ţoiu a explicat că procesul de aderare are două componente. Prima este cea tehnică, ce vizează indicatori precum nivelul de infracţionalitate şi controlul la graniţe, fiind luată în considerare inclusiv situaţia frontierei dintre Statele Unite şi Canada. Cea de-a doua este componenta politică, unde decizia se bazează pe evaluări permanente, fără un raport formal transmis.

„Când şi cum vom ajunge acolo, sunt lucruri care urmează a fi clarificate public. Instituţional, ce facem acum este că lucrăm, în special la nivelul Ministerilor Afacerilor Interne, la nivelul Cancelariei, la nivelul nostru, Ministerului Afacerilor Externe şi al Ambasadei. Şi sigur că este foarte important acest lucru şi pe agenda preşedintelui”, a mai spus ministrul.

Oana Țoiu
SURSA FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

S-a evidenţiat nevoia unei clarităţi mai mari asupra informaţiilor care au stat la baza unor decizii

În acest context, ministrul a reamintit că, în perioada discuţiilor privind programul, prin declaraţiile unor oficiali americani, inclusiv JD Vance, s-a evidenţiat nevoia unei clarităţi mai mari asupra informaţiilor care au stat la baza unor decizii. Această aşteptare este prezentă şi în rândul unei părţi a societăţii româneşti, ceea ce face necesară clarificarea publică a elementelor care au influenţat procesul.

„Pe de o parte este palierul tehnic, care se uită la indicatori legaţi de infracţionalitate, controlul la graniţe, un element ţine şi de graniţa SUA-Canada, de exemplu, acesta a fost partea unor analize. Însă decizia politică nu este o decizie care are un raport formal transmis. Decizia politică, ca orice decizie politică, are şi spaţiul ei de evaluare continuu. În acea perioadă, inclusiv prin declaraţiile lui JD Vance, a fost cât se poate de clar că faţă de România a fost o aşteptare de a avea claritate mai mare privind informaţiile care au stat în spatele deciziei”, a spus ministrul.

Ea a subliniat că legitimitatea şi rezultatul alegerilor din România nu sunt puse sub semnul întrebării, nici la nivel intern, nici în relaţiile internaţionale. Totuşi, este necesară o comunicare mai transparentă pentru a lămuri publicul asupra motivelor care au condus la amânarea deciziei privind includerea României în programul Visa Waiver.

„Sigur că această aşteptare a unor informaţii mai detaliate, această aşteptare a unui nivel de claritate mai mare, este o aşteptare pe care o are în continuare şi o parte a societăţii din România. Nu putem să o ignorăm. Dar în acelaşi timp, repet, declaraţiile comune şi la nivel NATO, şi la nivel Uniunii Europene, cât şi relaţiile bilaterale în acest moment, indică foarte clar că nu avem niciun semn de întrebare faţă de rezultatul alegerilor”, a conchis Ţoiu.