O femeie din rețeaua Georgescu, prinsă în Republica Moldova cu 107 milioane de dolari în criptomonede

Fostul ministru Anatol Șalaru a declarat public că autoritățile din Republica Moldova au reținut o femeie suspectată de implicare în activități legate de rețeaua Georgescu.

El a precizat că aceasta a coordonat recrutarea a zeci de tineri moldoveni vorbitori de limbă română, folosiți în campania online pentru Călin Georgescu. Potrivit lui Șalaru, polițiștii au efectuat percheziții la domiciliul acesteia și se așteaptă să descopere documente și registre despre modul de implicare al tinerilor în activități electorale.

„Am cunoscut de la început subiectul anchetei și așteptam cu nerăbdare să fie făcută public, ceea ce ține de implicarea în alegerile din România, fiindcă această doamnă, care îi explica lui Dumitru Pelin că 65 de tineri din Moldova, vorbitori de limba română, au lucrat pentru Călin Georgescu, pe toate rețelele, pe toate căile pe care le-au avut la dispoziție și această doamnă este reținută de către poliție și sunt sigură că acasă la ea vor fi descoperite toate registrele pe care le are despre implicarea acestor tineri în campania electorală. Acești specialiști în IT despre care se spune că au fost foarte buni”, a declarat Șalaru pentru Antena 3.

Anatol Șalaru
SURSA FOTO: Facebook – Anatol Șalaru

Sume uriașe în criptomonede, menționate în ancheta din Republica Moldova

În urma verificărilor, anchetatorii ar fi descoperit în portofelul digital al femeii o sumă impresionantă. Potrivit lui Șalaru, este vorba despre criptomonede în valoare de 107 milioane de dolari.

Aceste fonduri ar fi fost destinate finanțării acțiunilor de destabilizare, inclusiv cumpărarea de voturi și pregătirea unor manifestații violente.

„Mai nou, nu știu dacă a apărut în spațiul public, dar știu de la cei implicați a fost descoperit un portmoneu cu criptomonede de 107 milioane de dolari, bani meniți să ajungă la cei care vor destabiliza situația, cei care își vând votul și sunt pregătiți pentru violențe pentru ziua de duminică și ziua de luni”, a mai precizat Șalaru.

Recrutarea tinerilor și acuzații privind planurile Moscovei în regiune

Investigațiile jurnalistice au arătat că gruparea activa prin rețeaua „Evrazia”, asociată cu fugarul Ilan Șor. Tineri moldoveni erau recrutați și instruiți în Serbia pentru a desfășura activități de propagandă online.

Potrivit relatărilor presei, aceștia erau antrenați să ocolească regulile prin utilizarea de plăți cash și să producă materiale politice pentru rețelele sociale. Scopul era influențarea discursului public și susținerea candidaților favorizați.

Anatol Șalaru susține că aceste acțiuni fac parte dintr-un plan mai amplu al Rusiei de a destabiliza România și Republica Moldova. El a explicat că strategia urmărea instalarea unor guverne și președinți pro-ruși în cele două state.

„Nu există nicio îndoială, a fost un plan care a vizat și România și Republica Moldova. A fost un plan care a vizat destabilizarea României, aducerea la Chișinău a unui guvern pro-rus și a unui președinte pro-rus în România. România a rezistat, sper ca și Republica Moldova să reziste”, a declarat fostul ministru.

Metode similare au mai fost utilizate de Rusia și în trecut

Potrivit lui Șalaru, metode similare au mai fost utilizate de Rusia și în trecut. El a amintit de anul 2014, când existau planuri pentru crearea așa-numitei „Novorusia”, odată cu avansul armatei ruse spre Odesa și Republica Moldova.

„Nu e prima echipă pregătită în Serbia sau în Rusia. Au mai făcut și în 2014 când s-au pregătit să creeze Novorusia, când armata rusă era pregătită să ajungă până la Odesa și Republica Moldova. Republica Moldova e una din etapele la care visează Putin. Și atunci au fost pregătiți și acum sunt pregătiți.

Putin nu vrea pace în Republica Moldova, vrea Moldova pentru a o folosi în războiul din Ucraina. Nu investește bani în infrastructură sau în proiecte sociale, investește pentru a destabiliza situația”, a subliniat Anatol Șalaru.