Unde pot vota cetățenii moldovenii la alegerile parlamentare? Lista secțiilor de votare deschise din România
Cetățenii moldoveni care trăiesc în străinătate sunt invitați să voteze la alegerile parlamentare din Republica Moldova, care vor avea loc pe 28 septembrie 2025.
Cum poți vota? La orice secție de votare din străinătate, indiferent dacă locuiești acolo sau nu. Trebuie să prezinți unul dintre aceste documente: carte de identitate, buletin provizoriu sau pașaport, chiar dacă este expirat.
Programul secțiilor de vot: 07:00 – 21:00, ora locală.
Unde poți vota în România?
București:
- *1 Aleea Alexandru 40
- *Strada Ermil Pangrati 12
- Strada Stavropoleos 6
- Strada Eugeniu Carada 1
- Șoseaua Pavel D. Kiseleff 3
Iași:
- Strada Vasile Conta 30
- Bulevardul Profesor Dimitrie Mangeron 73
- Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt 64
alte orașe:
- Bacău: Calea Mărășești 157
- Baia Mare: Bulevardul Unirii 16
- Brașov: Strada Memorandului 39, Bulevardul Eroilor 7
- Cluj-Napoca: Piața Lucian Blaga 1-3
- Constanța: Bulevardul Mamaia 124
- Craiova: Strada Alexandru Ioan Cuza 13
- Galați: Strada Domnească 47
- Oradea: Calea Armatei Române 1F
- Sibiu: Strada Zaharia Boiu 1
- Suceava: Strada Universității 13
- Timișoara: Strada Cluj 12, Aleea Studenților 2
- Târgu Mureș: Strada Köteles Sámuel 6
*Locațiile cu asterisc sunt misiuni diplomatice sau oficii consulare ale Republicii Moldova.
La 28 septembrie 2025, în Republica Moldova se vor desfășura alegerile parlamentare ordinare
Pe 28 septembrie 2025, în Republica Moldova vor avea loc alegeri parlamentare. Cetățenii vor alege 101 deputați care vor face parte din Parlamentul țării, singura autoritate care face legile și care reprezintă poporul. Alegerile sunt valabile dacă cel puțin o treime dintre alegători participă la vot.
Alegerile se desfășoară prin vot universal, egal, direct, secret și liber, iar deputații aleși vor avea mandat de 4 ani. Votul se poate da atât în secțiile din țară, cât și în secțiile din străinătate. În premieră, diaspora va putea vota prin corespondență în 10 țări, dacă s-a înregistrat până la 14 august 2025.
Între 20 iulie și 19 august 2025, partidele și candidații independenți și-au depus actele pentru a fi înregistrați. Din 32 de cereri, au fost acceptați 23 de concurenți electorali:
- 15 partide politice
- 4 blocuri electorale
- 4 candidați independenți
Campania electorală a început pe 29 august și se va încheia pe 26 septembrie 2025.
Pentru a fi validat, votul trebuie să aibă cel puțin o treime dintre alegători. Accesul în Parlament depinde de pragul electoral:
- 5% pentru partide
- 7% pentru blocuri
- 2% pentru candidați independenți
Cadrul legal
Parlamentul are 101 deputați, aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber, pentru 4 ani. Alegerile sunt organizate conform Codului electoral și regulilor Comisiei Electorale Centrale (CEC), care stabilesc cum se înregistrează candidații, cum se desfășoară campania, cum se votează și cum se numără voturile.
Noul Cod electoral din 2023 a dat mai multe atribuții CEC, mai ales pentru monitorizarea finanțării partidelor și campaniilor. Experiența alegerilor recente a arătat probleme: coruperea alegătorilor, manipularea opiniei publice prin social media și mass-media, și folosirea lacunelor legale pentru influențarea votului.
În iunie 2025, Parlamentul a schimbat 13 legi pentru a combate corupția electorală. Cele mai importante modificări:
- Definiția coruperii electorale mai clară și sancțiuni mai dure
- Interzicerea agitației neautorizate și folosirii activităților caritabile în scopuri politice
- Limite pentru donații și evidența obligatorie a membrilor de partid
- Măsuri împotriva “clonelor” partidelor interzise și a traseismului politic
- Termene stricte pentru examinarea cazurilor de corupție în instanță
Alegerile rămân proporționale, într-o singură circumscripție națională. Pragul de intrare în Parlament: 5% pentru partide, 7% pentru blocuri, 2% pentru independenți. Mandatele sunt împărțite conform metodei d’Hondt – voturile se împart matematic și mandatele merg celor cu cele mai multe voturi. Alegerile sunt valide dacă votează cel puțin o treime din alegători.
Pentru prima dată, cetățenii din străinătate pot vota prin corespondență în 10 țări, dacă se înregistrează înainte. Aceasta le permite să voteze chiar dacă nu există secții de vot în țara lor.