Fulvio Conti nu a mai venit la Bucureşti. Preşedintele grupului italian Enel, unul dintre cei mai puternici executivi din Europa, nu a mai participat la ceremonia de semnare a contractului de privatizare a Electrica Muntenia Sud de la începutul acestei săptămâni. E normal ca supărarea să nu-i fi trecut după gafa de proporţii de joia trecută a autorităţilor de la Bucureşti. El venise pentru a parafa una dintre cele mai importante achiziţii realizate de Enel în România. Aşa cum a venit, aşa a şi plecat după doar câteva ore. Motivul oficial al amânării este de-o neglijenţă stupefiantă: hotărârea de guvern care atestă privatizarea nu fusese publicată în Monitorul Oficial (MO). Nici nu avea cum să fie publicată pentru că nici nu fusese trimisă spre publicare. De pe actul normativ lipsea semnătura ministrului Economiei, care fusese plecat din ţară. Bine, bine, s-ar întreba orice om de bun simţ, dar de ce nu l-au anunţat şi pe şeful Enel sau de ce nu au programat semnarea după publicarea actului normativ? Pentru că, spun surse din piaţă, s-a sperat că Vosganian va semna chiar în dimineaţa zilei în care era programată ceremonia. Nu s-a întâmplat aşa, iar actul normativ a plecat spre MO după ce Fulvio Conti părăsise România, victimă a unor funcţionari indolenţi.

Pentru că Varujan Vosganian nu şi-a găsit timp să semneze hotărârea de guvern (adoptată de Executiv pe 30 mai!) înseamnă că domnul ministru a avut alte priorităţi decât un biet… contract de 820 milioane de euro. Poate a fost preocupat de eternul meci Tăriceanu-Băsescu, poate a avut multe şedinţe la Uniunea Scriitorilor sau poate a uitat… Să pui pe drumuri un om de calibrul lui Conti, după amânarea timp de un an de zile a tranzacţiei, este o gafă diplomatică monumentală. El este şeful unei companii a cărei capitalizare bursieră este aproape jumătate din PIB-ul României, este un om cu o reputaţie profesională recunoscută, membru în board-ul băncii britanice Barclay’s PLC. Gafa reprezintă un semnal prost transmis de autorităţile române mediului de afaceri internaţional chiar în momentul când se anunţă începerea în forţă a privatizărilor din energie. Ce încredere mai pot avea potenţialii investitori în autorităţile noastre, de vreme ce acestea din urmă nu se ţin de cuvânt nici măcar când trebuie să se prezinte la semnarea unei afaceri pentru care bătuseră deja palma?