Românii care locuiesc în această zonă sunt obligați să ia anumite măsuri pentru a evita transmiterea virusului Covid-19. Acest lucru este cauzat de ultimele acțiuni luate de autorități, care au decis că o nouă localitate intră în carantină. Măsura se va aplica timp de 14 zile iar toți cei care locuiesc aici sunt obligați să poarte mască.

Este vorba de satul Greci, din comun Schitu, județul Olt. Acesta se află în carantină de ieri, pentru o perioadă de 14 zile, cu posibilitatea prelungirii măsurii în funcție de cum evoluează pandemia.

Potrivit datelor oferite de cei de la CJSU Olt, locuitorii sunt obligați să poarte masca de protecție, iar adunările publice și private sunt interzise, scrie Antena 3.

În localitatea carantinată sunt permise intrarea, respectiv ieşirea pentru transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, al materiilor prime şi resurselor necesare desfăşurării activităţilor economice în localitatea carantinată, precum şi aprovizionării populaţiei.

Persoanele care nu locuiesc în satul pus în carantină, dar care desfăşoară activităţi economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale, sanitar, de urgenţă, administraţiei publice locale, asistenţei şi protecţiei sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii, alimentaţiei publice, alimentării cu apă, comunicaţiilor şi transporturilor pot intra și ieși din satul carantinat.
Cei care desfășoară activități profesionale în afara zonei carantinate pot intra și ieși numai dacă prezintă o adeverință de la angajator, o legitimație de serviciu sau orice alt document care confirmă activitatea profesională.

Totodată, au voie să intre sau să iasă din sat și persoanele care realizează activităţi agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare.

Cazurile de coronavirus au continuat să crească și duminică, când potrivit ultimelor informații ale Grupului de Comunicare Strategică alte 1145 de persoane au fost infectate cu noul coronavirus. Potrivit GCS, până pe 9 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 61.768 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.