Nicușor Dan a spus că economia românească nu se poate susține pe un deficit bugetar ridicat, iar orice decizie de creștere a veniturilor populației, fie că vorbim despre salarii sau despre pensii, trebuie să aibă la bază un cadru economic stimulant și sustenabil.

Nicușor Dan a vorbit despre sustenabilitatea bugetară

Candidatul atrage atenția că politicile publice nu trebuie să fie populiste, ci să țină cont de sustenabilitatea bugetară, într-un context în care România înregistrează un Produs Intern Brut dezechilibrat raportat la nevoile și ambițiile de dezvoltare.

În viziunea sa, o economie competitivă are nevoie de predictibilitate și de un cadru care să stimuleze inițiativa privată, în paralel cu eficientizarea aparatului administrativ.

„Trebuie sa ne uitam la echilibrul fiscal, nicio economie nu se poate baza pe un PIB de 9%, noi trebuie sa-i dam economiei românești un cadru stimulant.

Evident ca ne dorim salarii mai mari”, a declarat Nicușor Dan la România TV.

Nicușor Dan critică lipsa de meritocrație din sistemul bugetar, în special în orașele mici, unde susține că accesul la locuri de muncă în instituții publice este deseori condiționat de relații personale, iar evaluările anuale nu reflectă real performanța.

De asemenea, acesta subliniază rigiditatea legislativă care blochează inițiativele de reformă internă, afirmând că funcționarul public este excesiv protejat de sistem, în detrimentul instituției care își propune eficientizarea.

Nicușor Dan
SURSA FOTO: Dreamstime

Candidatul a vorbit și despre digitalizarea administrației publice

În privința digitalizării administrației publice, Nicușor Dan mizează pe implicarea directă a specialiștilor din sectorul privat, în special din industria IT. Acesta afirmă că statul ar trebui să colaboreze activ cu cele mai performante companii din domeniu pentru a implementa soluții moderne și eficiente, în loc să se bazeze pe mecanisme birocratice învechite.

El consideră că rolul președintelui este de a crea un cadru consultativ, în care experții din afara aparatului guvernamental să contribuie concret la identificarea problemelor și soluțiilor în domeniul digitalizării.

„De multe ori, în orașe mai mici, trebuie să cunoști pe cineva că să ajungi să lucrezi la stat, iar la concursuri nu ești evaluat pe competență, ci cum înveți mai bine pe de rost niște texte. Există niște evaluări care se fac anual. Nu există flexibilitate în mediul public. Tot timpul, legislația protejează funcționarul, și nu instituția care vrea să se eficientizeze.

Eu cred foarte mult în mediul privat. Dacă vrem să digitalizăm, primul meu impuls e sa ma duc la primele 10 firme IT din România să le întreb cum ați face voi. Angajatul la stat reflexul lui este să nu greșească cumva.

Dacă nu faci nimic, nu greșești. Ce poate face președintele e să aducă specialiștii să spună hai să vedem care sunt problemele în digitalizare”, a mai spus candidatul independent.

Candidatul a prezentat o strategie pentru reducerea deficitului

Actual primar al Capitalei a prezentat și o strategie pentru reducerea deficitului bugetar al României, care a depășit pragul de 9%. Planul său cuprinde două măsuri axate pe creșterea veniturilor bugetare și două pe reducerea cheltuielilor publice.

Pe partea de venituri, Nicușor Dan vizează combaterea marii evaziuni fiscale și atragerea fondurilor europene. Consideră că România trebuie să își consolideze capacitatea administrativă de a colecta taxe acolo unde acestea sunt eludate la scară mare și să accelereze absorbția banilor europeni, o resursă semnificativă pentru dezvoltare, dar adesea insuficient exploatată.

„Pe venituri – marea evaziune fiscală și atragerea de fonduri europene, iar pe cheltuieli – limitarea cheltuielilor statului și eficientizarea instituțiilor”, a spus edilul

În ceea ce privește cheltuielile, planul său presupune limitarea cheltuielilor publice inutile și eficientizarea funcționării instituțiilor statului. Aceste măsuri sunt menite să reducă presiunea asupra bugetului și să asigure o utilizare mai inteligentă a resurselor existente, fără a afecta serviciile esențiale pentru populație.

Nicușor Dan a argumentat fezabilitatea propunerilor sale prin experiența acumulată în cadrul Primăriei Capitalei. La începutul mandatului său, s-a confruntat cu o criză financiară severă, municipalitatea având de achitat datorii curente în valoare de trei miliarde de lei, în condițiile unui buget anual de patru miliarde. Prin măsuri ferme de redresare, a reușit să stabilizeze situația financiară a instituției, iar în prezent, aceasta beneficiază de încrederea băncilor, care sunt dispuse să ofere credite chiar și peste nivelul solicitat, semn clar de sustenabilitate și credibilitate financiară.

„Nu a fost ușor. Am găsit o datorie curentă de trei miliarde lei, pe care să-i plătească primăria în ziua aia, față de patru miliarde, toți banii pe anul respectiv”, a spus el.

Întrebat despre aplicarea rapidă a acestor măsuri la nivel național, în doar șase luni, Nicușor Dan a explicat că succesul depinde de recâștigarea încrederii piețelor financiare și a mediului privat. Potrivit acestuia, România trebuie să demonstreze prin acțiuni clare că este capabilă să-și gestioneze responsabil finanțele publice, ceea ce va permite relansarea economică și atragerea de investiții.