O nouă bancnotă în circulație. A început să fie emisă chiar de astăzi, 5 iunie
SURSA FOTO: Pexels
A apărut o nouă bancnotă. Banca Angliei informează că au intrat în circulație bancnotele cu portretul Regelui Charles al III-lea. Potrivit băncii, pot fi folosite în continuare și bancnotele cu chipul regretatei regine Elisabeta a II-a.
Banca Angliei a publicat și mai multe poze în care poate fi văzută noua bancnotă. Potrivit anunțului făcut miercuri, 5 iunie, bancnotele cu portretul Regelui Charles al III-lea sunt acum în circulație.
Banca Angliei a oferit mai multe informații despre această bancnotă
Pot fi folosite în continuare și cele cu chipul regretatei regine Elisabeta a II-a.
„Am început să emitem bancnote cu portretul regelui la data de 5 iunie 2024, fără alte modificări ale desenelor existente. Bancnotele care prezintă portretul Majestății Sale defuncte, Regina Elisabeta a II-a, rămân mijloc legal de plată și sunt puse în circulație împreună cu bancnotele Regelui Charles al III-lea”, a explicat Banca Angliei.
În momentul de față, bancnotele Băncii Angliei sunt în circulație în patru valori nominale: 5, 10, 20 și 50 de lire sterline. Totodată, prezintă fie portretul regelui Carol al III-lea, fie pe cel al Reginei Elisabeta a II-a.
Noile bancnote vor fi tipărite doar pentru a le înlocui pe cele uzate sau deteriorate. Astfel, autoritățile britanice vor face față unei eventuale creșteri globale a cererii de bancnote.
„Noile bancnote vor fi tipărite doar pentru a le înlocui pe cele uzate sau deteriorate, pentru a face față unei eventuale creșteri globale a cererii de bancnote. Abordarea noastră este conformă cu recomandările Casei Regale, pentru a minimiza impactul financiar și de mediu al acestei schimbări”, a transmis Banca Angliei.

Regele Charles este doar al doilea monarh care apare pe bancnotele britanice
Regele Charles este doar al doilea monarh care apare pe bancnotele britanice, potrivit autorității din Marea Britanie.
„Regina Elisabeta a II-a a fost primul monarh al bancnotelor Bank of England”, notează sursa menționată.
Publicația This is Money a dezvăluit prefixele și numerele de serie ale primelor noi bancnote tipărite. Este vorba despre următoarele:
- 5 lire sterline: CA 01 000001;
- 10 lire sterline: HB 01 000001;
- 20 lire sterline: EH 01 000001;
- 50 lire sterline: AJ 01 000001.
Totuși, oamenii nu vor găsi nicio bancnotă care să conțină aceste numere de serie. Potrivit publicației din Marea Britanie, bancnotele 000001 se află acum în mâinile regelui însuși.
Mai precis, Banca Angliei a confirmat că Majestății Sale i-a fost oferită câte una din fiecare valoare nominală la 9 aprilie.
„Dar nu veți găsi nicio bancnotă care să conțină aceste numere de serie. Asta pentru că bancnotele 000001 se află acum în mâinile regelui însuși. Banca Angliei a confirmat că Majestății Sale i-a fost oferită câte una din fiecare valoare nominală la 9 aprilie (…). Cu toate acestea, dacă intrați în posesia unei bancnote cu unul dintre aceste prefixe, cu un număr de serie timpuriu, s-ar putea să descoperiți că aceasta valorează mult mai mult decât valoarea sa nominală”, precizează This is Money.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





