O familie din Franța deține cea mai mare avere făcută din lactate, scrie presa internațională, care adaugă că este vorba despre familia Besnier.

Totul a pornit de la a o mică firmă care producea brânzeturi artizanale, iar acum ajuns să fie una dintre cele mai mari companii alimentare din lume. Vorbim despre Groupe Lactalis, deținută de frații Jean-Michel, în vârstă de 55 de ani, Emmanuel, în vârstă de 52 de ani și de Marie, în vârstă de 42 de ani.

Bloomberg Billionaires Index arată că averea celor trei ajunge la 14,7 miliarde de dolari.

Bogățiile persoanelor menționate mai sus le depășesc pe cele ale lui Lino Saputo, antreprenorul canadian care a fondat Saputo, o companie producătoare de brânzeturi, și ale lui Jim Leprino, președintele celui mai mare producător de mozzarella din lume.

Cu toate acestea, averea lor este considerabil mai mică decât cea a magnatului luxului Bernard Arnault, a cărui avere este estimată la 205 miliarde de dolari, sau a lui Francoise Bettencourt Meyers, moștenitoarea imperiului L’Oreal SA, a cărei avere este evaluată la 94,7 miliarde de dolari.

Miliardarii francezi au o mare influență la nivel mondial

Averea acumulată de familia Besnier este o dovadă a influenței miliardarilor francezi la nivel mondial, care au transformat întreprinderi modeste în mastodonți industriali prin expansiune și preluări. Franța a devenit un jucător dominant în sectorul global al luxului, în frunte cu firme de familie precum LVMH și Hermes International. Între timp, familia Dassault are o prezență semnificativă în industria aeronautică, iar familia Saades este un jucător important în industria navală.

În ultimele săptămâni, familia Besnier s-a confruntat cu o presiune din ce în ce mai mare din cauza creșterii rapide a inflației, iar guvernul francez a îndemnat producătorii de alimente să reducă prețurile.

„Trebuie să vedem acest lucru în supermarketuri în cel mai scurt timp posibil”, a declarat săptămâna trecută premierul Elisabeth Borne.

Veniturile companiei au crescut cu 28% în 2022

Lactalis a înregistrat anul trecut o creștere a veniturilor cu 28%, până la 28,3 miliarde de euro, din cauza inflației, însă profitul net a scăzut cu 14%, până la 384 milioane de euro, iar marja de profit s-a redus la 1,4%, ca urmare a creșterii costurilor.

În ciuda acestui fapt, Lactalis este în prezent a zecea cea mai mare companie alimentară din lume în ceea ce privește vânzările, depășind concurentul Danone SA, dar rămânând în urma Heineken NV.