O măsură necesară luată în cazul medicilor. Sunt spitale care se închid din cauza lipsei de specialişti
Medicii se vor putea pensiona la 67 de ani, la cerere, în loc de 65, potrivit unei propuneri legislative care va merge la Camera Deputaţilor. Documentul a trecut ieri de Senat, cu susţinerea tuturor grupurilor parlamentare. Senatorul PSD Ion Rotaru a susţinut în plen că noile prevederi vin să rezolve problema lipsei acute a medicilor, indiferent de specializare.
Nu va genera în niciun caz o presiune pe buget, ba dimpotrivă, va însemna un beneficiu, în sensul în care oamenii rămân activi, vor avea şi contribuţii în continuare la sistemul de pensii şi sperăm să rezolvăm măcar parţial o problemă care ţine, aşa cum spuneam, de lipsa medicilor, nu numai în marile oraşe, nu numai la nivel de judeţe şi în zonele mai puţin dezvoltate.
Şi liberalii au susţinut că propunerea este binevenită, ţinând cont de problemele cu care se confruntă sistemul sanitar din ţara noastră.
Senatorul PNL Leon Dănăilă: Pe plan european, sunt 3,4 medici la mia de locuitori. La noi în ţară sunt 2,5 medici la mia de locuitori, dar există judeţe în care numai un singur medic există la mia de locuitori. Ducem un deficit foarte mare de medici, în special sunt unele spitale care se închid din cauza lipsei de specialişti.RADOR
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





