Economia niponă este probabil să se fi contractat trimestrul trecut, trasă în jos de cheltuielile slabe ale consumatorilor şi de diminuarea exporturilor, potrivit unui analist de top din ţară. Rata anualizată a declinului ar fi chiar de 2,5%, spune Yoshiki Shinke de la institutul de cercetare Dai-ichi, citat de Bloomberg. Este o prognoză curajoasă în contextul în care nivelul median al celor 25 de economişti contactaţi de agenţia americană de ştiri indică un avans de 0,8% al economiei Japoniei. "Nu este niciun dubiu că economia se află într-o zonă a performanţelor reduse", spune Shinke, singurul dintre cei cinci analişti care au rămas în topul proiecţiilor corecte în ultiumi şase ani. "Problema nu este dacă economia a scăzut, ci cât de adâncă a fost contracţia", întăreşte el.

Avertismentul său subliniază fragilitatea revenirii economice a Japoniei, cu producţia industrială în declin timp de trei luni din cele patru luni până în mai a.c. şi cu cea mai mare cădere a exporturilor de la sfârşitul anului 2012 încoace.

Sunt date care deocamdată nu alertează autorităţile. Guvernatorul băncii centrale Haruhiko Kuroda îşi exprima încrederea pe 15 iulie a.c. că această slăbiciune a economiei nipone nu va persista şi că revenirea moderată va continua.

Shinke nu este singurul care a invitat la prudenţă. Economişti ai grupurilor bancare internaţionale JPMorgan Chase & Co., Barclays Plc şi Deutsche Bank AG sunt printre cei care văd o contracţie economică în al doilea trimestru al anului., în timp ce analistul băncii franceze BNP Paribas estimează chiar la 1% contracţia anualizată a economiei nipone.

Inflaţia se întoarce către nivelul zero

Planurile Băncii Japoniei de a stimula economia par a se estompa. Deja cifrele de la nivelul lunii iunie a.c.indică dispariţia oricărei inflaţii, după ce dinamica preţurilor a fost zero şi pentru lunile februarie şi aprilie. Efectul declinului cotaţiilor internaţionale ale petrolului ar urma să se răsfrângă cel mai mult în cursul acestei veri, tăind cu aproximativ 1% preţurile bunurilor de consum, a spus astăzi, într-un discurs la Kumamoto, în vestul ţării, guvernatorul adjunct al Băncii Japoniei Hiroshi Nakaso. Atingerea obiectivului instituţiei pentru un nivel de 2% al inflaţiei pare imposibil mai devreme de sfârşitul acestei veri. Blestemul decadelor pierdute acompaniate de deflaţie par a se reîntoarce spre disperarea autorităţii de politică monetară.

Tipărirea de bani, singura cale de contracare a influenţelor negative venite din China

Shinke nu exclude ca economia să ricoşeze în sens pozitiv trimestrul în curs, însă incertitudinile rămân "foarte ridicate". Nu este clar în ce măsură frânarea a economii Chinei – cel mai mare partener comercial al Japoniei – este la final. "Văd o şansă bună ca Banca Japoniei să relaxeze încă şi mai mult politica sa în acest an, probabil în octombrie", spune analistul de la Dai-chi. "Este foarte clar că revenirea a fost mult mai slabă decât Banca Japoniei a preconizat până în momwentul de faţă", a adăugat el.