CNN a realizat o analiză cu privire la creșterea alarmantă a prețurilor la energie electrică și gaze. Conform sursei citate, prețul cărbunelui este și el în creștere și ar putea ajunge chiar și la 100 de dolari barilul.

În același timp, analiza mai arată că această criză energetică se înrăutățelte de la o zi la alta, chiar înainte de iarnă, iar Guvernele din întreaga lume depun eforturi pentru a limita impactul asupra consumatorilor. Cu toate acestea, nimeni nu poate preveni creșterea facturilor, mai arată analiza.

De menționat este faptul că o altă suplimentară asupra guvernelor este dată de tranziția către energia verde, în timp ce liderii mondiali se pregătesc pentru summitul privind clima, din luna noiembrie.

În China spre exemplu, situația este și mai dificilă. Întreruperile de energie pentru cetățeni și companii au dus la o criză gravă, în timp ce în India centralele electrice caută cărbune. În acest context, avocații consumatorilor din Europa solicită interzicerea deconectărilor de la electricitate și gaze, dacă clienții nu își pot plăti la timp facturile.

Prețuri record la nivel mondial

Comisarul pe Energie al Uniunii Europene, Kadri Simson susține că ascensiunea prețurilor a venit într-un moment critic pentru toată lumea.

„Acest șoc al prețurilor este o criză neașteptată într-un moment critic”, a declarat miercuri comisarul pe Energie al Uniunii Europene, Kadri Simson. Totodată, el a mai adăugat că blocul va încerca să găsească un răspuns politic pe termen lung săptămâna viitoare. „Prioritatea imediată ar trebui să fie atenuarea impactului social și protejarea consumatorilor vulnerabili.”

Și în Europa criza se resimte, inclusiv în România. Gazele naturale se tranzacționează acum la echivalentul a 230 de dolari pe baril, în termeni de petrol, în creștere cu peste 130% de la începutul lunii septembrie și de peste opt ori mai mare decât anul trecut, arată analiza.

Aceași situație se regăsește și în Asia de Est, unde de la începutul lunii septembrie și până în prezent, costul gazelor naturale a crescut cu 85%, atingând aproximativ 204 dolari pe baril în termeni de petrol. În SUA în schimb, situația nu este atât de critică. Prețurile rămân mult mai mici în, dar au ajuns până la cele mai ridicate niveluri din ultimii 13 ani.

În India, una dintre țările dependente de cărbune, jumătate dintre centralele electrice pe bază de cărbune au anunțat că mai au stocuri doar pentru două zile sau chiar mai puțin.

Care ar fi soluția

Analiza realizată de CNN arată că nu se poate găsi nicio soluție rapidă, în contextul în care această criză a izbucnit odată cu creșterea cererii de energie pe măsură ce economiile au început să își revină după pandemia de COVID-19 și din cauza unui sistem care este ușor perturbat de evenimente meteorologice sau probleme de aprovizionare.

În același timp, iarna de la începutul anului a fost și ea un factor important, epuizând stocurile de gaze naturale din Europa. Creșterea cererii de energie a împiedicat procesul de refacere a stocurilor, care se întâmplă de obicei în primăvară și vară.

„Creșterea actuală a prețurilor energiei în Europa este cu adevărat unică”, au transmis analiștii de la Societe Generale. „Prețurile la energie nu au crescut niciodată atât de repede. Și încă temperaturile sunt ridicate.”

Sursa citată menționează faptul că presiunea începe să se resimtă din ce în ce mai mult. Astfel, în SUA, prețurile gazelor naturale au crescut cu 47% de la începutul lunii august. Totodată, lupta pentru cărbune declanșează, de asemenea, o creștere a prețului pe care multe companii europene trebuie să îl plătească pentru certificatele de carbon, astfel încât să poată folosi combustibili fosili.

Aici se mai adaugă și criza energetică, care pune presiune pe prețul petrolului, care a atins maximul ultimilor șapte ani în Statele Unite în această săptămână. O previziune sumbră a venit din partea Bank of America, care spunea recent că o iarnă rece ar putea împinge prețul țițeiului Brent, reperul global, la peste 100 de dolari pe baril. Prețurile nu au fost atât de mari din 2014.

Europa are nevoie de Putin

În ceea ce privește situația Rusiei, aici ar putea fi găsită soluția pentru întreaga criză. Președintele Vladimir Putin a sugerat că Rusia își poate crește producția, spunând că gigantul de stat Gazprom nu a „refuzat niciodată să mărească aprovizionarea consumatorilor săi, dacă depun oferte adecvate”.

Pe de altă parte, el a exclus creșterea aprovizionării prin Ucraina pentru a se concentra pe conducta Nord Stream 2 care leagă Rusia de Germania și care așteaptă să fie certificată după ani de încercări americane de a se renunța la proiect.

Mai exact, s-a ajuns în punctul în care Europa are nevoie de Vladimir Putin după sancțiuni nenumărate, iar acest lucru întărește poziția în căutarea de concesii și descurajarea unor noi sancțiuni, notează Bloomberg.

Analiștii au și un scenariu pozitiv. Potrivit acestora, în cazul în care iarna din acest an va avea temperaturi medii, ar reduce impactul crizei energetice abia în al doilea trimestru al anului 2022.

Pe de altă parte, vremea severă din lunile următoare ar crea o presiune uriașă, în special în țările care se bazează foarte mult pe gazele naturale pentru producerea de energie, precum Italia și Regatul Unit. Marea Britanie se află într-o situație dificilă, deoarece nu are capacitate de stocare.

Pe lângă creșterea facturilor la energie, cetățenii vor aea și alte probleme. Va crește atât prețul articolelor vestimentare, cât și prețurile la produsele alimentare, afectând astfel revenirea după pandemie. Totodată, în cazul în care întreprinderilor li se va cere să reducă activitatea pentru a conserva energia, acest lucru ar putea afecta și mai grav economia.

Mai există și o îngrijorare referitoare la volatilitatea prețurilor, care ar putea alimenta scepticismul public cu privire la finanțarea pentru tranziția energetică. Pe de altă parte, Guvernele care s-au angajat să reducă emisiile încearcă preventiv să transmită un mesaj ferm: trecerea la energia verde este o soluție, nu o problemă și va duce la diversificarea surselor de energie.

Ursula von der Leyen declara că acum este mai importantă ca niciodată investiția în surse regenerabile, pentru a avea prețuri stabile, dar și independența dorită.

„Este foarte clar că, pe termen lung, este important să investim în surse regenerabile. Asta ne va oferi prețuri stabile și mai multă independență, deoarece 90% din gaz este importat în Uniunea Europeană”, declara miercuri președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.