O anumită perioadă, UE nu va mai primi noi state membre

O anumită perioadă, UE nu va mai primi noi state membre
Publicat de Bogdan Biszok la 11 septembrie 2014, 14:48

Viitorul comisar european pentru politici de vecinătate şi extindere, austriacul Johannes Hahn, a apreciat că în procesul de extindere a Uniunii Europene, primează calitatea şi nu viteza şi, aşa cum a subliniat, o evaluare realistă arată că o anumită perioadă la UE nu vor adera noi state.

"În ultimii ani, procesul de primire de noi membri a demonstrat că este nevoie de o consolidare a UE. Calitatea aderării are prioritate în faţa vitezei de extindere. Este necesară o pregătire solidă a extinderii" – a declarat Hahn pentru Agenţia austriacă de ştiri APA.

Viitorul comisar a subliniat că este necesar ca noul stat membru să fie primit în UE şi cu acceptul cetăţenilor europeni, pentru a nu fi "perceput ca o povară". Potrivit lui, noul stat membru trebuie să îndeplinească şi să respecte principiile statului de drept. "Deci, aşa cum este situaţia prezentă, va mai trece o anumită perioadă de timp, până când statele candidate vor fi invitate să adere" – a declarat Hahn, adăugând că negocierele de aderare a statelor candidate la UE va continua, deoarece există un mandat clar în această direcţie.RADOR

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.