‘Italia şi Grecia au fost salvate pentru moment pentru că vor avea un nou guvern. Este posibil ca pieţele financiare să privească în jur şi să spună: ‘Cine urmează?’. Şi, atunci, cred că Belgia va fi una din posibilele victime’, a declarat el, duminică, pentru televiziunea naţională belgiană.

Belgia încearcă de 517 zile – un record mondial – să formeze un guvern de coaliţie, în contextul diferenţelor între sudul francofon şi nordul vorbitor de olandeză.

În acelaşi timp, Belgia are a treia cea mai mare datorie dintre ţările din UE raportat ca procent din PIB (aproape 100%), după Grecia şi Italia.

Vicepreşedintele Comisiei Europene Olli Rehn responsabil cu afacerile economice şi monetare a atras joi atenţia asupra faptului că Belgia nu a transmis CE proiectul de buget pentru 2012.

Negociatorii guvernamentali au încercat luni dimineaţă să înainteze un nou plan de buget menit a reduce cheltuielile cu 11 miliarde de euro şi să respecte regulile UE privind limitele de deficit. Totuşi, disputele privind detaliile politicii bugetare au dus la amânarea unei decizii finale pentru o dată ulteiroară.
SURSA: Agerpres