Creşterea se datorează campaniei intense de promovare a litoralului, demarată în toamna anului trecut, numărului mare de evenimente organizate în toate staţiunile, îmbunătăţirii standardului serviciilor turistice oferite de hotelieri şi proprietarii de structuri turistice şi de alimentaţie publică şi agrement, precum şi măsurilor adoptate în ultima perioadă de Guvern, care au avut un efect direct asupra stimulării creşterii circulaţiei turistice, potrivit unui comunicat al Asociaţiei Litoral – Delta Dunării, remis AGERPRES. 

În topul staţiunilor s-au aflat în acest an Mamaia, Eforie şi Venus. 

O creştere constantă a numărului de turişti s-a înregistrat şi în sudul litoralului, mai ales datorită investiţiilor noi în segmentul hotelier (în special în Venus) şi în agrement, cum ar fi un nou parc de aventură deschis la Neptun. 

În acest an, conform Asociaţiei Litoral – Delta Dunării, s-a dublat numărul de zboruri charter Tel Aviv – Constanţa faţă de 2014, ceea ce a generat un volum total de 4.000 de turişti israelieni şi venituri de 4 milioane de dolari din pachetele de vacanţă, la care se adaugă venituri de circa 1,5 milioane dolari din vânzarea de bilete la atracţii, tururi şi excursii locale. 

Creşterea numărului de turişti se datorează unei mai bune comunicări cu hotelierii, agenţiile de turism şi autorităţile locale, dar şi afectării pieţelor turistice din Bulgaria, Egipt, Tunisia şi Grecia. 

"Considerăm 2015 ca fiind cel mai bun sezon din 2008 încoace, atunci când am avut cel mai bun an pentru turismul românesc din ultimii ani. În 2015 am promovat în premieră Mamaia, litoralul şi Delta Dunării către 2 pieţe externe pe care nu le-am mai abordat până acum, respectiv Turcia, Italia şi Israel. Vom continua şi în 2016 campania de promovare Mamaia Style, prin participarea la târgurile interne şi internaţionale, infotrip-uri şi organizarea de evenimente", a spus preşedintele Asociaţiei Litoral – Delta Dunării, Corina Martin. 

În acest moment, Asociaţia Litoral – Delta Dunării, împreună cu membrii săi, pregăteşte lansarea campaniei de toamnă de promovare a litoralului românesc şi Deltei Dunării, pentru sezonul estival 2016. 

"Sezonul 2015 în Delta Dunării este în curs, sunt anunţate rezervări inclusiv pentru toată luna octombrie şi, până în acest moment, anunţăm o creştere de 30% a numărului de turişti faţă de 2014. O concluzie importantă este aceea că a crescut procentul de turişti români în vacanţă în Delta Dunării, ca dovadă că românii au început să-şi descopere mai mult ţara", a spus vicepreşedintele Asociaţiei Patronatului în Turismul din Delta Dunării, Dragoş Gociman. 

AGERPRES