Numărul şomerilor, la un nou nivel minim al ultimilor opt ani
Rata şomajului în forma ajustată sezonier a fost de 5,9%, la finele lunii septembrie, în scădere cu 0,1 puncte procentuale faţă de luna precedentă (6%), a anunţat, joi, Institutul Naţional de Statistică (INS).
Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani), estimat pentru luna septembrie din anul curent, este de 520.000 de persoane, în scădere atât faţă de luna precedentă (529.000 persoane), cât şi faţă de aceeaşi lună a anului anterior (630.000 persoane).
Pe sexe, rata şomajului în rândul bărbaţilor a depăşit-o cu 1,9 puncte procentuale pe cea a femeilor, valorile respective fiind de 6,7% în cazul persoanelor de sex masculin şi de 4,8% în cazul celor de sex feminin.
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,9% pentru luna septembrie 2016 (5,7% în cazul bărbaţilor şi 3,8% în cel al femeilor).
Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 77,9% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna septembrie 2016. Şomerii, conform definiţiei internaţionale (Biroul Internaţional al Muncii – BIM), sunt persoanele în vârstă de 15-74 ani care îndeplinesc simultan următoarele trei condiţii: nu au un loc de muncă, sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni şi s-au aflat în căutare activă a unui loc de muncă, oricând în decursul ultimelor patru săptămâni. AGERPRES
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





