Aceste date amplifică presiunile asupra preşedintelui Francois Hollande, a cărui administraţie este criticată pentru că nu a reuşit să rezolve problemele economice cu care se confruntă Franţa. Rata şomajului în Franţa este în prezent de 10%.

Cifra de 3 milioane de şomeri are o importanţă mai mult simbolică decât economică, iar, potrivit ziarului "Le Figaro", ultima dată când s-au înregistrat 3 milioane de şomeri a fost în 1999.

Ministrul francez al muncii, Michel Sapin, a confirmat duminică la radio cifra de 3 milioane de şomeri şi a avertizat că situaţia s-ar putea înrăutăţi. Premierul Jean-Marc Ayrault a apreciat că nivelul şomajului este"foarte ridicat".
Economia franceză, a doua mare economie din zona euro, a înregistrat o creştere zero în trimestrul al doilea al acestui an comparativ cu trimestrul precedent, potrivit unei prime estimări publicată luna trecută de Institutul francez de statistică (Insee). Este al treilea trimestru consecutiv în care Produsul Intern Brut al Franţei înregistrează o creştere zero. Cu toate acestea rezultatele preliminare publicate de Insee sunt mai bune decât se aşteptau analiştii. Atât Banca Centrală a Franţei, cât şi mai mulţi economişti se aşteptau ca economia franceză să înregistreze o contracţie de 0,1% în al doilea trimestru al acestui an.
Sursa: Agerpres