Numărul societăţilor comerciale dizolvate s-a dublat în primele opt luni din 2012

Numărul societăţilor comerciale dizolvate s-a dublat în primele opt luni din 2012
Publicat de CAPITAL la 18 septembrie 2012, 14:24

Un număr de 15.400 de societăţi au fost dizolvate în perioada ianuarie – august 2012, dublu comparativ cu perioada similară a anului trecut, când situaţia statistică a dizolvărilor indica 7.776 firme intrate în această procedură, potrivit datelor transmise marţi de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Ritmul cel mai accentuat al dizolvărilor societăţilor comerciale a fost înregistrat în Vaslui, Vrancea, Sălaj, Suceava, Neamţ, Harghita, Cluj, Bistiţa-Năsăud, Argeş, Alba.

Conform ONRC, activitatea a peste 16.800 de societăţi a fost suspendată în perioada ianuarie – august 2012, în creştere cu 14,5% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2011. Numărul radierilor a scăzut, în primele opt luni ale anului 2012, cu 4% faţă de perioada similară a anului trecut, fiind radiate 45.810 de firme.

În ianuarie – august 2012, s-au înmatriculat 91.097 societăţi comerciale, în scădere cu 6% faţă de înmatriculările înregistrate în aceeaşi perioadă a anului 2011.

Un număr de 969.031 de comercianţi erau activi la finalul lunii august 2012, dintre care 285.500 persoane fizice autorizate.
SURSA: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Economie
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.