Numărul de morți nu contează pentru politicieni

Anul 2021. Pandemie. Mortalitate zilnică în creștere, peste 400 sau 500 de persoane dispărând zilnic din statisticile statului român. Virusul venit tocmai din China și India lichidează câte un sat la fiecare 24 de ore. Care este reacția autorităților centrale?

Nu prea există o reacție susținută la asaltul agentului criminal, dar partea proastă este că nici autorități centrale nu prea sunt. Partidele politice, toate fiind absolut iubitoare de țară și de popor, nu reușesc să se înțeleagă pentru a forma un guvern capabil să inițieze măsuri pentru a limita impactul epidemiei și, mai ales, șocul generat de cei ce se consideră mari cunoscători în medicină și vaccinuri. Acest haos organizatoric pare ceva uluitor, dar o studiere măcar sumară a istoriei neamului duce imediat la concluzia că este ceva absolut normal. Interesele de grup au fost dincolo de soarta poporului și a statului, indiferent de costuri. Ura internă nu cunoaște limite.

Generalul Valerian Nestorescu povestea într-o carte de memorii că oștirea română avea mari probleme pe front din cauza inferiorității armamentului din dotare, Armata Roșie fiind dotată din abundență cu arme și muniții. Tehnica de captură a fost permanent utilizată de învingători, dar nu se găseau suficiente proiectile pentru un tir îndelungat. Soldații români au fost șocați de aruncătorul de mine de calibrul 120 mm, o gură de foc ieftină în raport cu ceea ce putea să facă pe câmpul de luptă. Așa s-au umplut statisticile cu eroi. Cum arma nu era complicată în raport cu un tun, s-a ajuns la concluzia că este necesară copierea într-o fabrică a industriei constructoare de mașini.  Autoritățile militare nu se hotărau să dea comanda și reprezentanții uzinelor din București calculau valoarea comercială a obiectului ucigător.

Au trecut șase săptămâni de discuții sterile și ofițerul Valerian Nestorescu, disperat de lentoarea în luarea deciziilor, a hotărât expedierea la Reșița, acolo unde se aflau specialiști în asamblarea de tunuri. Aruncătorul de mine a fost copiat rapid și a intrat în producție de serie, spre marea nemulțumire a celor de la București. Este interesantă concepția afaceriștilor români în vremuri de război. Armata ducea o luptă înverșunată împotriva celor ce amenințau cu exterminarea unor întregi categorii de locuitori ai României, în frunte cu cei bogați, și în birouri plăcute se făceau tot felul de aranjamente financiare.

Orice întârziere în război se măsoară în munți de victime, dar birocrații din capitală aveau timp. Se știa din prima conflagrație mondială că orice oră de întârziere ducea la apariția unor fortificații de campanie din care inamicul era scos după o baie de sânge. Chiar trupele române reușeau să refacă liniile frontului rapid în timpul confruntării de la Mărășești din anul 1917. Războiul motorizat a comprimat timpul și este cunoscut cazul Japoniei din 1942. Forțele navale nipone au fost învinse în numai cinci minute la Midway în ziua de 4 iunie, restul conflictului însemnând o lungă agonie.

Monumentele sunt pline cu nume de eroi, dar s-ar putea să fie numai victime ale deciziilor eronate sau ale discuțiilor sterile și îndelungate.

Aruncătorul de mine de calibrul 120 mm era o armă devastatoare împotriva trupurilor infanteriștilor, dar nu se poate compara cu efectele provocate de un virus. Autoritățile, laice și religioase, și poporul român trebuie să înțeleagă pentru totdeauna că un agent patogen nu iartă și că nu ține cont de vârstă, etnie, religie sau de libertățile stabilite prin constituție. Ucide până este oprit prin măsuri inteligente.