Nuclearelectrica intenționează să crească salariile angajaţilor

Nuclearelectrica intenționează să crească salariile angajaţilor
Publicat de Valentin Gros la 10 noiembrie 2017, 18:29

Societatea Naţională Nuclearelectrica intenţionează să analizeze impactul transferului contribuţiilor sociale şi, implicit, măsurile ce vor fi adoptate pentru a creşte nivelul salarial actual al personalului societăţii, informează, vineri, Nuclearelectrica, într-un comunicat.

"Conducerea SN Nuclearelectrica SA a avut discuţii pro-active cu liderii sindicatelor reprezentative din industria nucleară, în care le-au fost comunicate intenţia de a analiza impactul transferului contribuţiilor sociale şi, implicit, măsurile ce vor fi adoptate pentru a menţine şi pentru a creşte nivelul salarial actual al personalului SN Nuclearelectrica SA", se arată în comunicat. 

Potrivit sursei citate, la nivelul companiei există o viziune strategică concretizată în decizii ale Consiliului de Administraţie privind importanţa resursei umane în menţinerea rezultatelor companiei, în acest sens politicile şi măsurile de resurse umane, implicit pachetele salariale, sunt orientate către asigurarea acestui obiectiv strategic. 

"Conducerea SN Nuclearelectrica SA va adopta o strategie compensatorie aplicabilă anului 2018 pe baza discuţiilor asiguratorii cu reprezentanţii sindicatelor din companie şi perspectivele de piaţă, prioritatea conducerii companiei fiind retenţia şi motivarea personalului din SN Nuclearelectrica SA, dată fiind specificitatea şi complexitatea industriei nucleare şi necesitatea menţinerii personalului înalt calificat şi nivelului ridicat de securitate nucleară", se mai arată în comunicat. 

Reprezentaţii companiei precizează că orice decizie sau măsură cu impact asupra veniturilor angajaţilor companiei este invariabil comunicată de conducerea companiei direct către personalul companiei, dacă există astfel de situaţii. 

De asemenea, conducerea compania susţine că nu a comunicat angajaţilor companiei şi liderilor de sindicat imposibilitatea creşterii salariului brut şi nici iminenţa scăderii salariului net, după cum reiese din unele afirmaţii făcute în spaţiul public de liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu.

AGERPRES

Informații articol
Publicat în: Social
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.