Teoria greşită a lui Vladimir Putin

Dacă cineva acceptă ideea potrivit căreia Rusia a invadat Ucraina ca să împiedice Kievul să adere la NATO și ca să controleze înaintarea spre est a alianței militare occidentale – și sunt, desigur, multe motive pentru ca să nu se accepta asemenea lucru – atunci, numai din aceste motive, miza președintelui Vladimir Putin s-a dovedit a fi un dezastru.

Asaltul rus asupra Ucrainei a creat o solidaritate aproape fără precedent în Europa, ducând la un val de armament occidental care s-a revărsat în Ucraina și la expulzarea în masă a unor presupuși spioni ruși din capitalele europene. În prezent, se prea poate ca Ucraina să nu stea la coada țărilor doritoare să adere la NATO, dar rezistența sa încăpățânată a accelerat perspectiva aderării sale la Uniunea Europeană și ieșirea ei tot mai evidentă de pe orbita rusească.

Duminică, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a spus că alianța intenționează acum să-și sporească și mai mult prezența militară la frontierele cu Rusia, scrie The Washington Post.

„Indiferent când și cum s-ar încheia războiul din Ucraina, acest război a avut deja consecințe de durată pentru securitatea noastră”, a declarat el într-un interviu acordat cotidianului britanic Daily Telegraph. „NATO trebuie să se adapteze acestei noi realități. Or, exact asta vom și face”.

Finlanda şi Suedia erau renumite pentru nealinierea lor. Ce s-a schimbat?

Într-adevăr, s-ar putea ca una dintre urmările invaziei ruse să demonstreze felul în care acest război a dus la o întărire și o extindere a NATO. Finlanda și Suedia, două țări nordice renumite prin nealinierea lor, par acum să se grăbească să adere la organizație. O relatare de luni, din Times of London, sugera că s-ar putea ca ambele țări să devină membre NATO peste câteva luni.

„Cred că vom încheia tratativele înainte de mijlocul verii”, le-a declarat, vineri, reporterilor premierul finlandez Sanna Marin, referindu-se la iminentele discuții care s-ar încheia până pe 25 iulie. „Vom avea discuții foarte atente, dar nu vom pierde mai mult timp cu tratativele vizând acest proces, din cauză că, desigur, situația e foarte gravă”.

O declarație de luni a social-democraților din Suedia, care conduc guvernul minoritar din Stockholm, spunea clar că acest partid de centru-stânga se gândește să-și reconsidere obișnuita sa opoziție față de aderarea la NATO. „Din momentul când Rusia a invadat Ucraina, poziția securității Suediei s-a schimbat într-un mod fundamental”, a declarat partidul.

Opinia publică din ambele țări s-a înclinat simțitor în favoarea aderării la NATO după lansarea invaziei.

Pentru prima oară, majoritatea suedezilor sprijină aderarea la organizație și, potrivit unui sondaj de la sfârșitul săptămânii trecute, 68% dintre finlandezi ar sprijini aderarea, un număr și mai mare sprijinind demersurile dacă guvernul președintelui Sauli Niinisto și guvernul premierului Marin ar avea nevoie de sprijinul populației.

(Gândiți-vă că, numai în anul 2019, peste jumătate din numărul finlandezilor se opuneau aderării la NATO).

Aderarea la NATO ar însemna un eveniment istoric pentru ambele țări. Încă din secolul al XIX-lea, din motive mai ales geopolitice datorate războaielor napoleoniene, guvernele suedeze au susținut o neutralitate care a durat până după sfârșitul Războiului Rece.

După ce a rezistat cu eroism în fața invaziei sovietice din urmă cu peste 80 de ani, mica Finlandă s-a mulțumit cu o stare de fapt destul de dificilă în apropierea ‘piratului’ sovietic: țara a adoptat o neutralitate precaută, a acceptat o anume influență sovietică asupra politicilor sale, dar a evitat același gen de dominație sovietică suferită de țările din Europa Centrală și de Est.

Există deja relaţii militare strânse cu partenerii NATO

Practic, atât Finlanda, cât și Suedia aveau deja relații militare strânse cu partenerii NATO și cu vecinii din UE. Potrivit publicației The Economist, unii experți au sugerat că, prin capacitățile sale militare, Finlanda ”chiar cooperează mai mult cu NATO, fiind capabilă să participe la manevre alături de alți aliați, chiar mai bine decât unii membrii ai alianței”.

Drumul spre NATO a necesitat însă ceva mai mult timp. Asta s-a întâmplat doar atunci când Rusia lui Putin a început să demonstreze că dorința sa de a evita forța militară este mai mică decât speraseră unii – mai întâi, prin războiul din Georgia, din 2008, iar ulterior, prin invaziile din Ucraina începând din 2014 or, „atunci au început și discuțiile pe tema aderării la NATO”, nota fostul premier suedez Carl Bildt într-un articol de luna trecută, din The Washington Post.

Bildt adăuga că, după războiul lui Putin din Ucraina, „nu există cale de întoarcere spre o iluzorie neutralitate”.