Nu ai voie să urci cu aşa ceva în avion! Ce este interzis să pui în bagajul de mână
SURSA FOTO: Dreamstime
Regulamentul adoptat de Uniunea Europeană (UE) arată că următoarele obiecte sunt interzise când călătorim cu avionul. Aceste restricții au fost implementate pentru a asigura protecția asupra aviației civile.
Uniunea Europeană a adoptat regulamentul (CE) cu nr. 2320/2002 pentru a asigura protecție asupra aviației civile, în urma atacurilor teroriste din 2001.
Pasagerii trebuie să respecte următoarele reguli
Amintim că regulile privind greutatea bagajului de mână și dimensiunea acceptată diferă de la o companie la alta. Totodată, majoritatea companiilor aeriene low-cost permit ca bagajul de mână să aibă o greutate de maximum 10 kg și o dimensiune de 55 x 40 x 20 cm.
Persoanele care vor să călătorească cu un avion al companiei aeriene WizzAir trebuie să știe că bagajul de mână se poate transporta, cu condiția să aibă maximum 10 kg și dimensiunile: 40 × 30 × 20 cm.
La rândul ei, compania Ryanair anunță pasagerii că pot transporta un bagaj de mână care să aibă maximum 10 kg și dimensiunile: 55 cm x 40 cm x 20 cm, plus un bagaj mic de mână de până la 40 x 20 x 25 cm.
Următoarele obiecte sunt interzise în bagajul de mână
Totodată, regulamentul stabilit de autorități arată că următoarele obiecte sunt interzise în bagajul de mână:
- Aparate și lame de ras;
- Andrele;
- Croșete;
- Cuțite;
- Foarfece;
- Brici;
- Briceag;
- Cuțite de gheață;
- Tirbușoane;
- Topoare;
- Unelte de măcelărie;
- Skateboard;
- Harpoane;
- Sulițe;
- Arcuri cu săgeți;
- Crose de golf;
- Schiuri;
- Crose de hochei;
- Torțe cu gaz;
- Patine cu rotile;
- Brichete de cărbuni;
- Apărătoare;
- Săgeți și ținte;
- Lansete;
- Unelte mici cu muchii ascuțite;
- Părți voluminoase de mașini;
- Cătușe;
- Funii;
- Cabluri;
- Ciocane;
- Bare metalice;
- Unelte universale;
- Cuțite cu deschidere automată;
- Mașini de găurit;
- Șurubelnițe;
- Muniție;
- Rachete;
- Canistre cu fum;
- Arme cu bile și pelete;
- Arme folosite în artele marțiale;
- Suflante;
- Catapulte;
- Arbalete;
- Pistoale;
- Carabine;
- Dispozitive de asomare și de sacrificare a animalelor;
- Detonatoare;
- Aprinzătoare;
- Dinamită;
- Artificii;
- Torțe;
- Petarde;
- Grenade;
- Explozibil;
- Gaz;
- Containere cu gaz;
- Combustibil lichid și alte substanțe inflamabile;
- Spray-uri paralizante;
- Stingătoare;
- Acizi;
- Baze;
- Substanțe radioactive;
- Spray cu gaz comprimat;
- Otravă.
Simultan, lichidele din bagajul de mână trebuie să fie puse în recipiente de maximum 100 ml, ambalate într-o pungă transparentă din plastic, de maximum 1 litru, conform regulamentului stabilit de autoritățile europene. În cazul în care depășesc 100 de ml, recipientele vor fi transportate în bagajul de cală.
Lichidele care sunt cumpărate din aeroporturi pot fi transportate în bagajul de mână dacă sunt sigilate și sunt alături de chitanță, în ambalajul de siguranță, prevăzut cu o margine roșie, primit în momentul achiziționării.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





