Noul ministru al Sănătății dezvăluie totul: Putem să considerăm acest subiect închis! Vor mai avea românii acces la asistență medicală gratuită?
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea
În ce priveşte momentul implementării asigurărilor complementare de sănătate, Vlad Voiculescu a arătat că există deja un început de bază legală, care poate fi dezvoltat. El a vorbit despre atragerea a mai mulţi bani în sistem şi eficientizare, pentru a asigura performanţa instituţiilor.
Noul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a exclus, miercuri, ipoteza desfiinţării Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) sau a privatizării sistemului public de sănătate.
„Cu privire la sistemul de finanţare, prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, nu se pune problema desfiinţării Casei Naţionale – pentru că am mai văzut asemenea idei -, trebuie să atragem însă mai mulţi bani în sistem.
”Putem să considerăm acest subiect închis”
Şi vom evalua diverse măsuri, de la asigurări complementare până la pilotarea diverselor altor mecanisme de finanţare, pentru a atrage mai mulţi bani în sistem şi a eficientiza, pentru a asigura performanţa instituţiilor care prestează servicii medicale în România, fie că vorbim de medicină de familie, de medicină de ambulatoriu sau spitale”, a precizat Voiculescu în cadrul audierilor din comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
El a exclus şi ipoteza unei privatizări a sistemului public de sănătate.
„Privatizarea sistemului public de sănătate – nu se pune problema! Nu se pune problema privatizării unor spitale. Nu se pune problema în acest moment a închiderii unor spitale. Nu se pune problema privatizării sistemului de sănătate din România. Putem să considerăm acest subiect închis”, a subliniat el.
Atragerea unor fonduri suplimentare
Ulterior, într-o declaraţie acordată presei, Vlad Voiculescu, a declarat că asigurările complementare de sănătate reprezintă o modalitate de atragere a unor fonduri suplimentare.
„Asigurările complementare de sănătate înseamnă că mai mulţi bani vin către sistem şi o anumită categorie îşi poate achiziţiona aceste asigurări complementare. Asta nu înseamnă cu niciun chip că românii nu vor avea acces gratuit la servicii sanitare din ce în ce mai bune şi vom face în aşa fel încât să fie din ce în ce mai bune.
E o măsură de atragere a unor fonduri suplimentare în sistemul naţional de sănătate. (…) Asigurările complementare sunt private, dar nu vorbim despre asigurarea de bază, ci despre ceva suplimentar. (…) Repet, nu se pune problema de nicio privatizare a sistemului de asigurări. Este vorba de ceva suplimentar. Pachetul de bază, respectiv asigurarea de bază, va fi disponibilă ca şi până acum în România”, a spus el.
În ce priveşte momentul implementării asigurărilor complementare de sănătate, ministrul propus al Sănătăţii a arătat că există deja un început de bază legală, care poate fi dezvoltat.
„Există deja un început de bază legală. Vom vedea cum putem dezvolta acest sistem. Există deja anumite tipuri de asigurări”, a spus el.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea.
Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





