„Așteptam cu nerăbdare momentul acesta de multă vreme; noul nostru model vârf de lance a sosit în sfârșit. Este o zi importantă pentru Opel și Rüsselsheim”, a declarat Dr. Karl-Thomas Neumann, CEO Opel, în timpul festivității organizate în cinstea demarării producției celei de-a doua generații Opel Insignia. „Am investit peste 500 de milioane de euro doar în pregătirea producției pentru noul nostru vârf de lance.”

Șeful Opel – companie care tocmai a fost preluată de grupul francez PSA Peugeot Citroen – este încrezător că noua ediție a vârfului de lance al mărcii Opel va continua succesul predecesorului său care a fost comercializat în 940.000 de unități.

Cu o structură complet nouă, Insignia Grand Sport  este cu aproape 200 kg mai ușor decât predecesorul său, având o gardă la sol mai coborâtă și un interior mai spațios. Noul Insignia oferă o mulțime de sisteme de asistență pentru șofer, care sporesc siguranța și fac condusul mai confortabil și mai relaxant, cum ar fi a doua generație a sistemului de iluminare cu matrice Opel IntelliLux LED®, tempomatul adaptiv (ACC) și asistentul activ pentru menținerea benzii de circulație.

Conform oficialilor Opel din România noul Insignia poate fi deja comandat, prețurile cu TVA începând de la 20.400 euro. 

Noul Insignia a avut premiera mondială la Salonul Auto de la Geneva, expoziție auto despre care puteți citi în Suplimentul Auto Capital disponibil în această săptămână la toate centrele de difuzare a presei.

Te-ar putea interesa și: