Cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, proiectul "ICAR incluziune prin microcredit şi Ajutor Reciproc – strategie sustenabilă a economiei sociale pentru ocupare şi creare de întreprinderi sociale" a început pe 5 ianuarie şi se va desfăşura pe parcursul acestui an. Proiectul este realizat de UNCARSR, împreună cu 27 de parteneri.

Potrivit oficialilor Uniunii, obiectivul general este promovarea şi dezvoltarea structurilor economiei sociale şi consolidarea capacităţilor, competenţelor, cunoştinţelor, stimei de sine pentru grupurile vulnerabile, prin înfiinţarea unui număr de nouă CAR – Structuri de economie sociala (SES) şi dezvoltarea activităţii a 17 puncte de lucru ale unor CAR partenere, bazate pe modele de succes la nivel European – uniunile de credit şi organizaţiile de micro-finanţare

Coordonatorul proiectului, Ana Toma, a precizat că prin acest proiect vor fi create 36 de noi locuri de muncă, din care 24 dedicate persoanelor provenite din grupurile vulnerabile.

"Specialiştii implicaţi în economia socială vor beneficia de un program de formatori. Vor fi zece din cadrul Caselor de Ajutor Reciproc şi zece din cadrul ONG-urilor în cadrul unui curs acreditat de şase zile. Şi managerii de întreprinderi sociale vor avea parte de instruire şi consultanţă de specialitate. În ceea ce priveşte activităţile principale, ca formare ar fi 120 de persoane vulnerabile în antreprenoriatul de economie socială prin nouă cursuri", a spus Toma.

Potrivit acesteia, proiectul mai prevede dezvoltarea unei broşuri de educaţie financiară pentru persoanele din grupurile vulnerabile şi un manual de economie socială.

SURSA: Agerpres