Aprobarea Normelor de aplicare a modificărilor la Codul Fiscal a fost amânată pentru lunea viitoare. Documentul intră în dezbatere publică, fiind publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor.

În şedinţa de miercuri, în cadrul Guvernulul, actul normativ a fost citit în primă lectură, fiind publicat pe site-ul Ministerul Finanţelor pentru dezbatere publică.

“Normele la Codul Fiscal se vor aproba într-o şedinţă de Guvern care va avea loc luni, 2 august”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.

Ea a explicat că în şedinţa de miercuri a Executivului s-a discutat despre modalitatea de impozitare a drepturilor de autor.
Astfel, ultima variantă este ca persoanele care au contract de muncă şi drepturi de autor plătite lunar, vor trebui să plătească lunar toate contribuţiile sociale inclusiv pentru drepturile de autor în plafonul a cinci salarii medii brute pe economie. Salariul mediu este în acest moment de 1.836 lei.

În cazul celor care au contract de muncă, iar drepturile de autor sunt plătite ocazional, aceştia nu plătesc contribuţii sociale pentru drepturile de autor. “Este cazul unui profesor universitar care are carte de muncă la universitate, dar care publică şi câteva  cărţi, iar pentru drepturile primite pentru aceste cărţi nu  vor plăti contribuţii”, a explicat Muntean.

Persoanele care nu au carte de muncă, dar au contract de drepturi de autor, vor plăti contribuţii pentru acestea din urmă anual în limita plafonului de cinci salarii medii brute pe economie.

Normele în forma stabilită de Guvern vor intra în dezbatere publică, fiind publicate miercuri seară pe site-ul Ministerul de Finanţe.

Guvernul a adoptat pe 30 iunie o Ordonanţă de Urgenţă privind modificarea Codului Fiscal, conţinând şi prevederi legate de drepturile de autor. Potrivit OUG, Ministerul Finanţelor avea la dispoziţie 30 de zile pentru prezentarea normelor de aplicare.

vezi aici proiectul HG

vezi aici normele metodologice

vezi aici nota de fundamentare