Dincolo de notele paranoice la care se poate ajunge foarte lesne, nu putem nega că, tot mai des, trimiterile în judecată se eşafodează preponderent pe procesele-verbale de redare a convorbirilor, comunicărilor sau conversaţiilor interceptate şi înregistrate.
Interceptarea comunicaţiilor ori a oricărui tip de comunicare reprezintă o metodă specială de supraveghere tehnică, reglementată în cadrul art. 138-146 din Noul Cod de Procedură Penală („NCPP“), noţiunea referindu-se la interceptarea, accesul, monitorizarea, colectarea sau înregistrarea comunicărilor efectuate prin telefon, sistem informatic sau prin alt mijloc de comunicare.
Măsura de supraveghere tehnică se dispune de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, la solicitarea procurorului, fiind emis în acest sens un mandat de supraveghere tehnică valabil pentru o perioadă de cel mult 30 de zile, cu posibilitatea recunoscută de către lege a prelungirii acesteia.
Pentru a se autoriza interceptarea comunicaţiilor, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: (i) să existe o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni prevăzute la art. 139 alin. (2) din NCPP; (ii) măsura să fie necesară şi proporţională cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, date fiind particularităţile cauzei, importanţa informaţiilor ori a probelor ce urmează a fi obţinute sau gravitatea infracţiunii; (iii) probele sau localizarea şi identificarea suspectului sau inculpatului nu ar putea fi obţinute în alt mod sau obţinerea lor ar presupune dificultăţi deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranţa persoanelor sau a unor bunuri de valoare. În cazuri excepţionale, justificate de urgenţă sau de iminente întârzieri ale cercetărilor, la pierderi, alterări sau distrugeri ale probelor, ori o stare de pericol pentru siguranţa persoanei vătămate, a martorilor sau membrilor familiilor acestora, autorizarea poate fi dispusă de către procuror, prin ordonanţă, pe o durată de maxim 48 de ore. Acesta va sesiza judecătorul în maxim 24 de ore de la momentul expirării măsurii în vederea confirmării. Tot excepţional, procurorul poate solicita judecătorului autorizarea interceptării comunicaţiilor la cererea motivată a persoanei vătămate, indiferent de natura infracţiunii obiect al cercetării.
Când se dispune interceptarea?
În acest context, legiuitorul a prevăzut în cuprinsul art. 139 alin. (2) din NCPP o gamă extrem de vastă de infracţiuni (infracţiuni de corupţie, evaziune fiscală, infracţiuni contra patrimoniului, trafic de droguri/arme/persoane etc.) care justifică autorizarea supravegherii tehnice. În afara acestora, măsura poate fi dispusă în cazul oricărei infracţiuni pentru care se prevede pedeapsa de 5 ani cu închisoare sau mai mare.
Trebuie menţionat că oricine poate fi subiectul unor asemenea ingerinţe în viaţa privată. Practic, nu există condiţionări precise privind persoanele cu privire la care poate fi autorizată măsura interceptării comunicaţiilor. Singura excepţie prevăzută expres în NCPP vizează raportul dintre avocat şi persoana pe care o asistă sau reprezintă, care nu poate forma obiectul supravegherii tehnice, o astfel de probă neputând fi folosită în niciun proces penal şi urmând a fi distrusă de procuror. Dacă există date că avocatul săvârşeşte ori pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni dintre cele amintite, excepţia nu mai produce efecte, putând fi autorizată şi ulterior valorificată supravegherea tehnică.
Procurorul pune în executare supravegherea tehnică, însă poate dispune ca aceasta să fie efectuată prin delegare, ori de către organul de cercetare penală sau lucrători specializaţi din poliţie, ori de către alte organe specializate ale statului. SRI e autoritatea naţională în materia interceptării comunicaţiilor, motiv pentru care, ulterior obţinerii autorizaţiei de interceptare, organele judiciare, apelează la acest serviciu pentru punerea în aplicare a mandatului obţinut.
În aceste timpuri moderne, legiuitorul s-a adaptat tendinţei fiecăruia de a-şi preconstitui probe, stipulând în art. 139 alin. (3) din NCPP că înregistrările efectuate de către părţi sau de către alte persoane constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii.
Nu putem să nu remarcăm, pe de o parte, că acest tip de înregistrări nu e enumerat printre mijloacele de probă prevăzute de art. 97 alin. (2) din NCPP şi, pe de altă parte, nu există nicio protecţie privitoare la situaţiile în care persoana înregistrată a fost provocată sau indusă în eroare la momentul efectuării comunicării incriminatorii.
O problemă apărută frecvent în practică e aceea de a şti măsura în care pot fi utilizate datele obţinute ca urmare a supravegherii tehnice în alte cauze penale. Conform art. 142 alin. (5) din NCPP răspunsul e afirmativ dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea ori săvârşirea unei infracţiuni dintre cele menţionate în art. 139 alin. (2) din NCPP.
Nu e prevăzută perioadă maximă de timp pentru care aceste date ar putea fi păstrate de către organele judiciare în scopul unei ipotetice valorificări ulterioare, aspect criticat pe bună dreptate în doctrină.
În acelaşi timp, cum singura condiţie cerută de legiuitor e ca infracţiunea la care aceste date se referă să fie inclusă în generoasa enumerare din art. 139 alin. (2) din NCPP, utilizarea acestora devine permisă şi în cauze în care nu ar fi putut fi obţinut un mandat de supraveghere tehnică. Dar asta reprezintă o veritabilă eludare a garanţiilor împotriva unor imixtiuni nejustificate în viaţa privată a subiectelor de drept.
Ana POPESCU, Avocat de drept penal în cadrul Ţuca Zbârcea & Asociaţii
