Deputatul USR, Claudiu Nasui, consideră că România este administrată prost și politicienii au mințit. Acesta a scris în postarea sa pe Facebook că este nevoie neapărat de reformă pentru ca țara să nu mai fie „pe locul întâi la atâtea performanțe negative”.

„Nu există țări sărace și țări bogate, există doar țări bine administrate și prost administrate.

În România politicienii ne-au tot spus că taxe și impozite mai mari înseamnă servicii de stat mai bune. De fapt așa ne-au mințit ca să ne ia mai mulți bani. I-au luat, i-au cheltuit, ba chiar ne-au mai și îndatorat, toate sub promisiunea că va fi mai bine. Nu a fost deloc. Să ne amintim atunci când au introdus supra-acciza la carburanți pentru a construi autostrăzi. Ei nu ne-au construit nimic, dar noi am rămas cu supra-acciza.

Să ne uităm la câteva locuri unde statul român este pe primul loc în UE la performanțe negative.

România este pe primul loc în UE la sărăcia în muncă. Adică avem cel mai mare procentaj de oameni care, deși muncesc, sunt în sărăcie. Asta se întâmplă pentru că mai suntem campioni undeva, anume avem și cea mai dură impozitare a muncii pe salariul minim. În loc ca statul să ușureze povara fiscală pe muncă, politicienii au preferat întotdeauna să crească cheltuielile. De ce? Pentru că orice cheltuială e bună atât timp cât pleacă din pixul lor și nu rămâne în buzunarul nostru. Nu contează ce, salarii pentru activul de partid, pensii speciale, investiții prin PNDL. Cheltuieli mai mari ale statului înseamnă mai multă putere pentru ei. Fie că sunt contracte bănoase cu statul sau subvenții pentru prieteni, politicienii acolo au putere de decizie. Pe când dacă ar fi lăsat mai mulți bani la oamenii, atunci puterea de decizie era a oamenilor care au muncit.

Și să nu uităm, cea mai mare taxă ascunsă unde statul nostru este campion: inflația. România e de multă vreme pe locul întâi în Europa la inflație. De ce? Pe scurt pentru că avem deficite foarte mari. Dar de ce avem aceste deficite? Pentru că partidul social democrat a ales să explodeze cheltuielile statului în ultimii doi ani (+46 miliarde în 2018 și +34 miliarde în 2017). Ne-au mințit că au bani suficienți, după care au început să tot introducă taxe noi.

La traficul de carne vie, suntem, de asemenea, pe primul loc în UE. Deși statul român este foarte generos cu pensiile speciale pentru mai mulți angajați ai săi, inclusiv pentru poliție, nu prea ne apară de criminalitate. Poliția care trebuia să ne apere are un comportament deplorabil la 112, gen „să nu ținem linia ocupată”. Și, cel mai grav, poliția s-a dovedit a fi în cârdășie cu rețelele mafiote. Deși această poliție ne costă scump, ne-a demonstrat de fapt că suntem pe cont propriu. Taxele și impozitele pe care le plătim nu folosesc la nimic altceva decât să îngroașe un aparat de stat mare și stufos, cu pensii speciale de invidiat.

România are nevoie de reformă ca de aer. Dacă nu mai vrem să fim pe locul întâi la atâtea performanțe negative și dacă nu mai vrem să plece pur și simplu românii din țară avem nevoie de reforme reale. Reformă în educație. Reformă în sănătate. Dar, mai ales, reformă în economie. Trebuie să reducem taxele pe muncă prin scutirea salariului minim (#ZeroTaxePeSalariulMinim) și să încurajăm anterprenoriatul mic și mijlociu prin debirocratizare masivă. Pentru toate acestea trebuie #viziune și #curaj. Doar așa vom putea repara România.”