România va rămâne aliat NATO și va investi în securitate
Președintele Nicușor Dan i-a primit astăzi la Palatul Cotroceni pe șefii misiunilor diplomatice, pe șefii oficiilor consulare și pe directorii institutelor culturale românești din străinătate, cu ocazia Reuniunii Anuale a Diplomației Române. El a spus că, în interiorul țării, statul român are nevoie de o reformă, iar imediat după aceasta trebuie relansată economia.
În privința politicii externe, a menționat că există mai multe crize, inclusiv războiul din Ucraina și războiul hibrid, și că diplomația trebuie să se adapteze la aceste schimbări. Nicușor Dan a explicat că politica externă a României trebuie să rămână previzibilă și coerentă, bazată pe apartenența la Uniunea Europeană și la NATO, pe parteneriatul cu Statele Unite, pe respectarea dreptului internațional și a regulilor mondiale, precum și pe dialog și cooperare cu partenerii internaționali. El a subliniat că aceste principii nu se vor schimba.
„Unde suntem azi? În plan intern statul român necesită o reformă şi imediat după reformă trebuie să relansăm economia şi sunt foarte optimist că o să putem să facem lucrul ăsta.
În plan extern trăim de câţiva ani crize multiple pe care le cunoaştem: războiul din Ucraina, competiţia globală care s-a shimbat a devenit mai acerbă, concentrată pe economie, pe resurse, tehnologia devine tot mai importantă, război hibrid inclusiv în zona noastră de Europă.
Şi faţă de aceste schimbări evident că diplomaţia trebuie să se adapteze şi sunt convins că avem puterea să o facem”, a zis șeful statului în cadrul discursului său susținut la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române.
România trebuie să stabilească prioritățile economice și să devină un hub de conectivitate
Președintele consideră că negocierile pentru viitorul cadru financiar multianual trebuie să țină cont de direcțiile de dezvoltare ale României începând cu 2028. El a explicat că trebuie să existe o analiză internă serioasă despre prioritățile economice, despre apartenența României la Uniunea Europeană și despre modul în care țara se poate face mai prezentă la nivel european.
De asemenea, a spus că aderarea României la OCDE, planificată până la finalul anului 2026, reprezintă un obiectiv strategic și că după finalizarea reformelor economia României va putea să înceapă să se relanseze.
Președintele a propus ca Președinția, Guvernul și Ministerul Economiei să stabilească prioritățile economice strategice ale țării, în dialog cu companiile din România. El a precizat că mediul privat este competitiv și poate contribui la dezvoltare, dar că este nevoie de o strategie clară și de implicarea diplomaților pentru a crea parteneriate și oportunități economice în străinătate.
Nicușor Dan a menționat că România are o poziție geografică avantajoasă și ar putea deveni un hub de conectivitate între Europa, Asia și Africa. Strategia pentru Marea Neagră ar trebui să facă parte din această strategie mai amplă.
„Dimensiunea economică, evident apartenenţa noastră la Uniunea Europeană, unde trebuie să fim mai prezenţi. Negocierile pentru viitorul cadru financiar multianual, care trebuie să se desfăşoare în paralel cu un proces de reflexie pe care, în opinia mea, nu l-am avut, intern, despre care să fie direcţiile de dezvoltare ale României începând cu 2028. Aderarea României la OCDE, obiectiv strategic, cu termen finalul anului 2026 şi acela va fi momentul de la care economia României va avea după terminarea reformelor necesare care se desfăşoară în momentul ăsta, economia României să înceapă să se relanseze.
Avem un mediu privat care este competitiv şi eu sunt optimist că vom reuşi să o facem. Numai că avem pentru asta avem nevoie de o strategie pe care n-o avem, ca să fim foarte realişti, şi avem nevoie de efortul dumneavoastră pe care, ca să spun foarte direct, diplomaţia noastră nu a fost obişnuită să o facă.
Deci avem nevoie de un efort intern, în care Preşedinţia, Guvernul, Ministerul Economiei să definească priorităţile strategice economice ale României într-un dialog cu companiile din România, pe care nu l-am avut, ca să fim din nou foarte oneşti şi este nevoie de un efort pe care dumneavoastră să-l faceţi pentru ca mediul privat al României să poată să dezvolte parteneriate şi să dezvolte economic în ţările în care dumneavoastră ne reprezentaţi.
Avem o oportunitate legată de poziţia noastră geografică. România trebuie şi poate să devină un hub de conectivitate între Europa şi Asia şi Africa. Trebuie să lucrăm la asta. Strategia pentru Marea Neagră trebuie să fie parte din această strategie.”
Republica Moldova va fi susținută de România pentru integrarea europeană
Președintele Nicușor Dan le-a spus diplomaților că România trebuie să urmeze trei direcții principale în politica externă: securitate, economie și românii din afara granițelor. El a explicat că, pe partea de securitate, România va continua să fie aliat NATO și că Marea Neagră rămâne o zonă de interes.
A menționat că va organiza anul viitor summitul București 9 și că trebuie să se investească în apărare și să se folosească instrumentele Uniunii Europene pentru securitate. De asemenea, sprijinul pentru Ucraina și cooperarea cu partenerii pe această temă rămân importante, iar Republica Moldova trebuie să fie o prioritate.
În ceea ce privește Moldova, Nicușor Dan a spus că România va continua să susțină atât integrarea în Uniunea Europeană, cât și nevoile practice ale țării, cum ar fi transportul, energia și cooperarea economică. El s-a arătat optimist că cetățenii Moldovei vor continua direcția europeană în alegerile viitoare.
România vrea să-și consolideze parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii
Totodată, președintele a spus că parteneriatul cu Statele Unite trebuie întărit, mai ales pe securitate și economie, zone care nu au fost valorificate suficient până acum. El a mai adăugat că războiul hibrid este o provocare pe care România, ca și partenerii săi, continuă să o înțeleagă și să învețe cum să o gestioneze.
„Sunt trei direcții pe care activitatea noastră trebuie să se împartă sau pe care să le accentuăm: securitate, dimensiune economică și românii în afara granițelor. Pe partea de securitate, evident, România va continua să fie un Aliat al NATO. Vom continua să fim interesați de Marea Neagră.
În sensul ăsta trebuie să folosim formatul București 9, știți că vom organiza anul viitor summitul București 9. Trebuie să investim în apărare și instrumentul Safe al Comisiei Europene, pentru care deja am trimis propunerile. Este un mod de a o face. Evident, continuarea sprijinului pentru Ucraina și colaborarea cu partenerii noștri pentru asta. E vorba de securitatea noastră.
Însăși Republica Moldova trebuie să rămână o prioritate. Vom continua să susținem atât eforturile de integrare în Uniune, cât și toate chestiunile concrete de care Republica Moldova au nevoie: transport, energie, cooperare economică. Sunt optimist că cetățenii Republicii Moldova vor continua în alegerile care vor fi la sfârșitul lunii viitoare, vor continua direcția europeană.
Parteneriatul strategic cu Statele Unite trebuie consolidat, în special pe zona de securitate și pe zona economică, pe care în opinia mea, nu am fructificat-o suficient. Și vă invit să contribuiți la strategia pe care o vom finaliza în această toamnă. Așa cum am spus mai devreme, o componentă importantă, cea de război hibrid, pentru care, în opinia mea, la fel ca toți partenerii noștri, continuăm să învățăm.”